Precizari ale comisiei de autorizare
29-11-2007

 

In urma analizei dosarelor de autorizare, depuse până în prezent la Comisia de autorizare, au rezultat o serie de observaţii, astfel:

  • nu toţi geodezii respectă cerinţele formulate de Ordinul Geodezilor din România privind întocmirea dosarelor de autorizare, publicate pe site-ul www.ogr2007.ro ;
  • au fost trimise la comisie dosare incomplete, cu documente lipsă, unele nesemnate şi chiar documente nelegalizate;
  • documentele din dosare nu se referă în totalitate la persoana în cauză;
  • sunt adăugate documente ce nu au fost solicitate sau care conţin unele informaţii redundante.
  • lucrările executate, înscrise în listă, nu justifică acordarea gradului solicitat.

Pentru evitarea situaţiilor de respingere/amânare a unor dosare, Comisia de autorizare  solicită din partea geodezilor:


  • atenţie sporită la întocmirea dosarelor, respectarea tuturor prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a OGR şi a precizărilor publicate pe site;
  • dosarul  să conţină toate piesele, iar acestea să fie aşezate  în ordinea prevăzută în Continutul dosarului de autorizare ;
  • toate documentele de la dosar trebuie semnate de către solicitant ;
  • redactarea documentelor din dosar să fie efectuată pe calculator, pentru a se evita preluarea eronată a datelor ; fişierele model, de pe site-ul www.ogr2007.ro, sunt tip *.doc şi pot fi completate direct pe computer;
  • nu se admit dosare care conţin documente (fişierele model) completate cu pixul, ilizibile ;
  • lista de lucrări va include pe cele corespunzătoare gradului de autorizare solicitat (ultimii 5 ani în detaliu, iar în rest doar lucrări reprezentative), cu precizarea colectivului care a elaborat lucrarea, beneficiarul acesteia şi contractul pe baza căruia s-a executat lucrarea;

Pentru geodezii care solicită gradul I de autorizare :

  • lista de lucrări executate trebuie să conţină acele lucrări (semnificative şi diversificate) corespunzătoare gradului, conform Anexei nr. 1 din ROF ;
  • CV-ul să includă lista de apariţii editoriale semnificative, publicaţii, comunicări ştiinţifice la conferinţe sau simpozioane ( titlul, editura, locul si anul apariţiei, dacă este cazul );

Pentru geodezii care solicită gradul III de autorizare şi au un stagiu  profesional de minim 2 ani (absolvenţi cu studii de specialitate, care se încadrează în prevederile art. 11 al. (2)şi (3) din Legea 16/2007):

  • pot fi autorizaţi în condiţiile prevederilor art. 70 alin. (3) lit. a) şi b) din ROF;
  • trebuie sa facă dovada efectuării stagiului profesional şi să prezinte portofoliul lurărilor la care a colaborat în perioada de stagiu, conform art. 8 al. (3) din Legea 16 / 2007;
  • dovada efectuării stagiului profesional, după obţinerea diplomei de absolvire, este declaraţia eliberată de un geodez autorizat sub îndrumarea căruia şi-a desfăşurat activitatea;

Pentru geodezii care solicită exercitarea dreptului de semnătură în cadrul unei societăţi comerciale :

  • este necesară precizarea societăţii comerciale şi documentul din care să rezulte că aceasta are ca obiect de activitate domeniul geodeziei (copie  de pe Certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului) din care să rezulte Codul CAEN, CUI ;
  • respectarea modelelor impuse de Comisia de autorizare pentru dotarea cu aparatură şi software de specialitate (tip aparat, serie aparat, serie/număr licenţă software).