INFORMARE UPLR
24-05-2013

cu privire la acţiunile recente la care au participat profesiile liberale europene

 

  1. Noul Preşedinte al Comitetului Economic şi Social European – CESE este preocupat de revigorarea activităţii acestei instituţii europene 

    HENRI MALOSSE a devenit, recent, Preşedintele Comitetului Economic şi Social European – CESE, singurul organism al Uniunii Europene care reprezintă societatea civilă. Mandatul său este de doi ani şi jumătate.

El este hotărât să facă din Comietul Economic şi Social o forţă care să fie luată în consideraţie în cadrul dezbaterii europene în condiţiile în care cetăţenii manifestă o neîncredere crescândă cu privire la deciziile pe care le adoptă Uniunea Europeană.

Aceasta este pentru el o prioritate vis a vis de criza pe care Europa o traversează în prezent.

Devenind cel de al 30 – lea Preşedinte al Comitetului Economic şi Social, HENRI MALOSSE este profund conştient de decalajul creat între Europa şi cetăţenii săi, lucru evidenţiat recent de crizele din Grecia şi Cipru.

Convins că una din soluţii rezidă în reechilibrarea raportului de forţe existent la Bruxelles, el doreşte ca CESE, în fapt o a doua Adunare reprezentativă a Uniunii Europene, să întruchipeze mai puternic aşteptările legitime ale cetăţenilor : crearea de noi locuri de muncă, inserţia tinerilor în societate, protecţia averilor, accesul la îngrijirile de sănătate etc.

În opinia sa este rolul Comitetului Economic şi Social European ca în numele intereselor diverse care compun societatea, să interpeleze alte instituţii cu privire la strategia lor şi de a le cere socoteală. Pentru a realiza acest scop, CESE va trebui să fortifice capacitatea sa de anticipare, să deschidă o serie de dosare până acum închise şi să evalueze mai bine politicile europene.

HENRI MALOSSE este reprezentantul Franţei în Comitetul Economic şi Social European din anul 1995.

În anul 2006 el a fost ales în calitate de Preşedinte al Grupului «  Patronate «  şi este autorul a mai mult de 50 de rapoarte în care face o analiză foarte critică a Directivei Bolkestein.

Totodată, el a participat, în mod activ, la elaborarea pliticilor europene în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Cea mai recentă Adunare Generală a Comitetului Economic şi Social a adoptat un aviz de iniţiativă cu privire la abuzul privind statutul de întreprinzător independent pentru care a fost desemnat drept raportor MARTIN SIECKER, reprezentantul Grupei «  Salariaţilor « din Olanda.

El a arătat că, în prezent, nu există o definiţie precisă la nivelul Uniunii Europene care ar permite să stabilească o distincţie clară între întreprinzătorii oneşti, care lucrează pe cont propriu şi falşii independenţi.

O reglementare a statutului întreprinzătorului independent i- ar ajuta, în mod direct, pe aceştia şi micro – întreprinderile care lucrează în mod cinstit.

Totodată, este necesară o intensificare a luptei împotriva falşilor independenţi prin mecanisme care să permită o mai bună înregistrare şi verificare a poziţiei lor efective pe piaţa muncii şi activităţile pe care le desfăşoară.

Întreprinzătorii independenţi trebuie să beneficieze de dispoziţii comune, precum integrarea în organizaţiile existente pe piaţa muncii şi includerea lor în diferitele sisteme de securitate socială şi schemele de pensii.

Anumite dispoziţii adoptate în unele state membre pentru stimularea antreprenoriatului pot crea distorsiuni de concurenţă în detrimentul lucrătorilor independenţi, microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

CESE intenţionează să sugereze statelor membre să identifice sectoarele care prezintă probleme şi folosind calea dialogului social, să fixeze preţuri orare minime susceptibile să varieze în cadrul regiunilor din interiorul unui stat membru.

Avizul de mai sus este deosebit de important şi pentru profesiile liberale.

Adunarea Generală a avut, de asemenea, prilejul de a sublinia dorinţa sa de a lucra împreună cu Comitetul Regiunilor. STAFAAN NILSSON, fost Preşedinte al CESE, l – a invitat pe LUIS VALCARCEL SISO , preşedintele Comitetului Regiunilor, să asiste la sesiunea plenară pentru a examina modul în care cele două comitete ar putea să dezvolte colaborarea lor politică.

În prezent, cele două comitete îşi desfăşoară activitatea consultativă şi operaţională în baza unui acord de cooperare care prevede folosirea în comun a clădirilor, resurselor logistice şi serviciilor de traducere, fapt ce le permite să facă economii.


  1. Creşterea rolului Avocatului Poporului European

La data de 23 aprilie 2013, Avocatul Poporului European NIKOFOROS DIAMANDOUROS, cunoscut şi sub numele de « Mediator European «  a organizat o Conferinţă cu privire la deschiderea instituţiilor europene către cetăţeni.

În calitate de reprezentant al mai multor milioane de profesionişti liberali şi căutând a se face ascultat prin intermediul acestei instituţii, reprezentanţii Consiliului European al Profesiilor Liberale – CEPLIS au participat la Conferinţa de mai sus.

În cadrul « Anului European 2013 al Cetăţenilor «, Avocatul Poporului s–a referit la un număr de 3 mijloace pe care le utilizează în prezent cetăţenii pentru a se face ascultaţi de către decidenţii europeni şi anume :

  1. Iniţiativa Cetăţenească Europeană Acest nou mecanism a fost creat în anul 2012 pentru a permite cetăţenilor europeni să propună Comisiei Europene să legifereze cu privire la anumite probleme prin intermediul unei petiţii europene.

  1. Avocatul Poporului European Această instituţie, relativ recentă, creată prin Tratatul de la Maastricht are ca scop să investigheze plângerile cetăţenilor în cazuri de proastă administraţie comise de instituţiile Uniunii Europene.

  1. Iniţiativele spontane Acestea sunt lansate de simplii cetăţeni în afara oricărei structuri instituţionale.

În acdrul evenimentului au avut loc două dezbateri şi anume : prima se referă la rolul pe care pot să – l joace cetăţenii în soluţionarea crizei economice la nivelul Uniunii Europene, iar cea de a doua se concentrează asupra modalităţilor de edificare a unei Europe mai curate şi mai sănătoase.

În cuvântul său, Avocatul Poporului European a reamintit numeroasele provocări cu care sunt confruntate statele membre şi membrii săi : rata înaltă a şomajului, datoria publică şi privată, contradicţiile apărute între statele membre. El a mai arătat că nemulţumirea cetăţenilor în instituţiile europene, s – a manifestat şi prin rezultatul alegerilor care au avut loc recent în numeroase state europene.


  1. Conflictul apărut între Adunarea Naţională a Franţei şi profesiile liberale din acaestă ţară

Uniunea Naţională a Profesiilor Liberale din Franţa – UNAPL a anunţat că este inacceptabil ca un proiect de lege referitor la moralizarea vieţii publice să ajungă la excluderea de către Adunarea Naţională ( Camera Inferioară a Parlamentului francez ) a anumitor categorii de profesii în special medicii şi avocaţii.

Textele care trebuiau să fie prezentate Consiliului de Miniştrii prevedeau dispoziţii împotriva conflictelor de interese.

Ideea iniţială se referea la interzicerea cumulului între un mandat de parlamentar şi anumite activităţi profesionale.

Funcţiile de consilier şi în special de avocat de afaceri păreau în mod special vizate, chiar dacă guvernul dădea asigurări că nu doreşte să împiedice pe toţi avocaţii să continue să lucreze » Profesioniştii salarizaţi, în special cei cu funcţii publice, vor putea să se reîntoarcă la funcţiile lor la sfârşitul mandatului pentru care au fost aleşi în timp ce profesioniştii liberali vor fi forţaţi să renunţe la activităţile lor, cu alte cuvinte, să vândă sau să închidă cabinetele lor «  s – a plâns UNAPL.

În timpul prezentării proiectului de lege cu privire la moralizarea vieţii publice, avocaţii de afaceri, precum şi medicii care lucrează în laboratoarele farmaceutice au fost daţi ca exemplu.

Preşedintele Francois Hollande a reafirmat faptul că această interdicţie nu se referă la activităţile privind îngrijirile de sănătate, UNAPL se teme că « … anumitor categorii profesionale , inclusiv profesioniştii din domeniul medical şi avocaţii, li se vor interzice accesul în Parlament în cazul în care nu – şi vor abandona profesia « .Această asociaţie refuză excluderea profesioniştilor liberali din Parlament », care în cazul afacerii Cahuzac, ar interveni în numele unor comportamente individuale nescuzabile.

UNAPL denunţă, de asemenea, o « inechitate majoră în măsura în care funcţionarii publici « ar putea să se reîntoarcă la locurile lor de muncă la sfârşitul mandatului pentru care au fost aleşi, în timp ce profesioniştii liberali, care au fost forţaţi să renunţe la activităţile lor ar putea să rămână fără activitate profesională « .


  1. Participarea Consiliului European al Profesiilor Liberale – CEPLIS la dezbaterile organizate de Comisia Europeană pe tema Pieţei Unice 2013

În data de 6 mai 2013, Comisia Europeană a organizat o discuţie cu principalele părţi interesate în îmbunătăţirea funcţionării Pieţei Unice.

Cu acest prilej, MICHEL BARNIER, Comisarul European responsabil pentru Piaţa Internă şi Serviciile a prezentat obiectivele proiectului său. Participanţii la discuţie au fost invitaţi să pună întrebări şi să facă propuneri cu privire la viitoarele dezbateri privind Luna Pieţei Unice, care vor avea loc în perioada 23 septembrie – 23 octombrie 2013.

Luna Pieţei Unice urmează celor două dezbateri anterioare organizate de Direcţia Generală pentru Piaţa Unică, astfel :

  1. Forum – ul Piaţa Unică organizat la Cracovia în colaborare cu Preşedinţia poloneză a Uniunii Europene în anul 2011;

  2. Săptămâna Pieţii Unice organizată de statele membre în anul 2012.

Direcţia Generală pentru Piaţa Unică şi Servicii are, în prezent, un nou concept cu privire la evenimentul din acest an deşi este preocupată să discute, să informeze şi să crească gradul de conştientizare cu privire la problemele care privesc Piaţa Internă.

Toate aceste evenimente au fost şi sunt sprijinite de către Comitetul Parlamentului European pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor. Europarlamentarul MALCOM HARBOUR, Preşedinte al acestui Comitet este implicat în proiect.

PiaţaInternă este considerată a fi una din cele mai mari realizări din cadrul proiectului european, dar se consideră că cetăţenii şi părţile interesate cunosc foarte puţin cu privire la acest obiectiv.

Comisarul M. BARNIER a declarat că susţine iniţiativa legislativă de modernizare a Directivei privind Calificările Profesioanle fiind convins că se va ajunge în scurt timp la un acord.

În fapt, Luna Pieţei Unice va cuprinde dezbaterea săptămânală a 4 teme şi anume :

Săptămâna 1 : Să munceşti în Europa ( mobilitatea prestatorilor de servicii, calificările profesionale ) ;

Săptămâna 2 : Drepturile sociale în cadrul Pieţei Unice ( armonizarea drepturilor sociale, competitivitate ) ;

Săptămâna 3 : Europa, băncile şi cetăţenii ( investiţii, împrumuturi ) ;

Săptămâna 4 : Cumpărări, vânzări şi comunicaţii on line, provocări pentru companiile europene de internet, e – comerţ.

Luna Pieţei Unice va avea loc la Strasbourg şi la ea vor participa membrii ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene şi reprezentanţi ai părţilor interesate, inclusiv CEPLIS.

În acest context, CEPLIS solicită profesiilor liberale din Europa, inclusiv din România să facă propuneri, comentarii şi sugestii cu privire la Piaţa Unică şi să participe la dezbateri.


  1. Comisia Europeană este preocupată de implementarea liberei circulaţii a muncitorilor, inclusiv a profesioniştilor liberali în Europa

Comisia Europeană a propus la sfârşitul lunii aprilie a.c. măsuri care să asigure o mai bună aplicare a legii Uniunii Europene privind dreptul de muncă într – un alt stat european şi de a facilita exercitarea dreptului muncitorilor în practică.

În prezent, există o serioasă problemă cu privire la angajatorii publici şi privaţi care nu sunt absolut deloc conştienţi de regulile Uniunii Europene, indiferent dacă legislaţia naţională este sau nu favorabilă.

Această lipsă de conştientizare sau înţelegere a regulilor Uniunii Europene este sursa principală a discriminării bazată pe naţionalitate.

În acelaşi timp, muncitorii nu ştiu cui să se adreseze în statul de primire atunci când sunt confruntaţi cu probleme referitoare la dreptul de liberă circulaţie.

Iniţiativa Comisiei Europene are drept scop depăşirea acestor obstacole şi prevenirea discriminării împotriva munictorilor, inclusiv a profesioniştilor liberali bazată pe naţionalitate propunând soluţii practice.

În context, LASZLO ANDOR, Comisarul European pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune a precizat că « … libera circulaţie a muncitorilor este cheia de boltă a Pieţei Unice în Uniunea Europeană. În condiţiile în care în unele state membre, nivelul şomajului este mai mare decât în alte state, este foarte important de a facilita pentru cei care doresc să lucreze într – un alt stat membru, să fie posibil să o facă. Libera circulaţie este un câştig, un beneficiu atât pentru economiile statelor membre precum şi pentru muncitorii interesaţi. Această propunere va ajuta muncitorii să depăşească obstacolele pentru a munci într – un alt stat membru european… « .

Dacă propunerea va fi aprobată de Parlament şi Consiliul European, aceasta va ajuta, în mod real şi efectiv, la aplicarea legislaţiei existente. Statelor membre li se va cere să creeze un punct de contact naţional care să furnizeze informaţii, asistenţă şi consiliere, astfel încât muncitorii care migrează şi angajatorii să fie mai bine informaţi cu privire la drepturile pe care le au.

Statele membre trebuie să asigure mijloace de corecţie la nivel naţional şi să permită sindicatelor şi altor organizaţii neguvernamentale să lanseze proceduri administrative şi judiciare în numele muncitorilor individuali care au făcut obiectul discriminării.

Mai mult, statelor membre li se va cere să furnizeze informaţii mai bune

Muncitorilor migranţi şi antreprenorilor în general. În prezent, 3% din forţa de muncă a Uniunii Europene, adică 9,5 milioane de oameni trăiesc şi muncesc într – un alt stat membru. În plus, 1,2 milioane de oameni trăiesc într – un stat al Uniunii Europene, dar muncesc în altul.

Dar oamenii care doresc să lucreze într – o altă ţară sunt lipsiţi adeseori de protecţie şi informaţii în statul de primire şi pot avea serioase dificultăţi în a accesa un loc de muncă, avantaje sociale sau condiţii de muncă.

În septembrie 2011, Eurobarometrul indica faptul că 15% din cetăţenii Uniunii Europene nu doresc să lucreze într – un alt stat membru deoarece consideră că există prea multe obstacole.

Articolul 45 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene ( TFEU ), care include dreptul de a nu fi discriminat pe motive de naţionalitate privind accesul la muncă, salarizare şi condiţii de muncă şi Reglementarea Uniunii nr. 492/2011 care detaliază drepturile care derivă din libera circulaţie a muncitorilor şi domeniile în care discriminarea pe bază de naţionalitate este interzisă sunt direct aplicabile statelor membre, dar noua propunere este menită să îmbunătăţească şi să întărească modul în care ele trebuie să fie aplicate în practică.

Propunerea va putea să facă acest lucru prin stabilirea unui cadru comun general de prevederi adecvate şi o mai bună şi mai uniformă aplicare a drepturilor conferite de legea Uniunii Europene muncitorilor şi membrilor familiilor lor care îşi exercită dreptul de liberă circulaţie. Independent de această propunere, Comisia Europeană, ca un garant al Tratatului, va continua să urmăreacsă procedurile de infringement acolo unde este necesar împotriva statelor membre în cazurile în care legea naţională nu este conformă cu Tratatul şi Reglementarea.

Libera circulaţie este benefică atât pentru muncitorii implicaţi cât şi pentru economiile statelor membre. Ea este benefică pentru statele de primire deoarece permite comapniilor să ocupe locurile vacante care altfel nu ar putea fi ocupate ( nu există dovezi din care să rezulte că muncitorii migranţi iau locurile de muncă celor din statele de primire ) şi să producă bunuri şi să furnizeze servicii pe care altfel nu ar fi în măsură să le facă.

Totodată, aceasta este şi în beneficiul ţărilor de origine deoarece permite muncitorilor care nu – şi găsesc de lucru să acceseze locuri de muncă în statele de primire, să asigure suport financiar pentru familiile rămase acasă şi să dobândească experienţă şi calificare pe care altfel nu ar fi putut să le obţină.

Atunci când munictorii migranţi se întorc în ţările lor de origine, ei vor beneficia de pe urma experienţei dobândite.


  1. Comitetul Economic şi Social European – CESE înfiinţează un Grup de lucru privind «  Rolul şi viitorul profesiilor liberale în societatea civilă europeană a anilor 2020 « 

Comitetul Economic şi Social European a înfiinţat recent un Grup de lucru care se va focaliza asupra « Rolului şi viitorului profesiilor liberale în cadrul societăţii civile europene a anilor 2020 « .

Scopul acestui Grup de lucru este acela de a elabora o opinie care să ajute instituţiile Uniunii Europene să conducă, în mod efcetiv, politicile care au impact asupra sectorului socio- economic al profesiilor liberale.

CEPLIS este reprezentat în cadrul acestui Grup de lucru de către M. de LAMAZE, membru al conducerii Uniunii Naţionale a Profesiilor Liberale din Franţa - UNAPL care va apăra poziţia profesiilor liberale în cadrul Grupului.

Activitatea Grupului de lucru se va finaliza cu elaborarea, în cadrul sesiunii plenare din data de 16 – 17 octombrie 2013, a formei finale a opiniei. Totodată, recent, Comitetul Economic şi Social European a elaborat un proiect de opinie cu privire la «  Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Planul de Acţiune relativ la Antreprenoriatul anilo 2020 « .

Punctul 4.5.2. din Proiectul de opinie se referă la profesiile liberale şi prevede că « Comitetul Economic şi Social European sugerează înfiinţarea unui Grup de lucru care să evalueze nevoile specifice ale antreprenorilor din domeniul profesiilor liberale în probleme cum sunt reducerea birocraţiei, globalizarea şi accesul la finanţare. Comitetul Economic şi Social European reaminteşte că principiul subsidiarităţii şi rolul specific al profesiilor liberale în multe din statele membre trebuie luate în considerare pentru a încuraja dezvoltarea Cartei Europene a Profesiilor Liberale, care este similară Cartei Europene pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii « .

Grupul de lucru şi – a început activitatea în data de 15 mai 2013.