Logo mic Ordinul Geodezilor din Romania
Poziţia CEPLIS Imprimare
20-11-2008
referitoare la Propunerea de Directiva privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere
  1. Consiliul European al Profesiilor Liberale – CEPLIS este o organizaţie interprofesională care reprezintă profesiile liberale la nivel comunitar. Membrii săi sunt fie federaţii interprofesionale de corpuri profesionale din statele membre ale Uniunii Europene, fie organizaţii monoprofesionale reprezentând asociaţii profesionale şi reglementatori la nivel comunitar. CEPLIS nu reprezintă practicieni individuali. Doar corpurile lor profesionale sau reglementatorii sunt membrii cu statut deplin sau asociaţi ai CEPLIS.
  2. Organizaţiile profesionale din domeniul sănătăţii membre ale CEPLIS sunt următoarele: Federaţia Europeană a Osteopaţilor, Federaţia Europeană a Asociaţiilor Psihologilor, Asociaţia Europeană de Operaţie Estetică, Comitetul de Legătură al Pediatrilor Europeni, Consiliul European al Asistenţilor Medicali, Confederaţia Comunităţilor Europene ale Medicinii de Laborator şi ale Chimiei Clinice, Federaţia Europeană a Reglementatorilor Profesiei de Infirmier.
  3. În acelaşi timp, numeroase asociaţii profesionale organizate la nivel naţional, precum şi reglementatori din profesiile de sănătate, precum cele ale Doctorilor şi Dentiştilor din Italia, Radiologilor din Franţa, Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din Marea Britanie şi Consiliului pentru Excelenţă în Reglementarea Sănătăţii din Marea Britanie participă la activităţile CEPLIS în calitate de organizaţii corespondente. Membrii interprofesionali de bază ai CEPLIS, care activează la nivel naţional – Luxemburg, Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa, România, Belgia, Malta şi Irlanda au în componenţa lor organizaţii naţionale din domeniul sănătăţii.
  4. CEPLIS sprijină, în mod ferm, decizia Comisiei Europene de a se concentra pe Propunerea de Directivă asupra drepturilor şi intereselor pacienţilor. Pacienţii sunt întotdeauna prioritatea şi preocuparea profesioniştilor din sănătate în privinţa furnizării serviciilor lor.
  5. CEPLIS consideră că obiectivele Propunerii de Directivă, precum şi concepţia care stă la baza acesteia sunt lăudabile. În acest context, CEPLIS reaminteste Comisiei Europene Documentul referitor la „ Valorile Comune ale Profesiilor Liberale din Uniunea Europeană ”, în care sunt cuprinse cea mai mare parte a principiilor care guvernează Propunerea de Directivă. CEPLIS îşi exprimă acordul cu prevederile Propunerii de Directivă referitoare la stabilirea unor Reţele Europene de Referinţă, care poartă şi denumirea de Centre de Excelenţă.

Îngrijorări legate de actualul Proiect

Consiliul European al Profesiilor Liberale – CEPLIS îşi exprimă preocuparea în legătură cu lipsa de claritate a Propunerii de Directivă în numeroase domenii, mai ales legate de:

Definirea sănătăţii transfrontaliere

Ar trebui clarificat dacă problemele legate de sănătatea europeană sau reţetele europene ori telemedicina etc. sunt acoperite de articolul 4, în cazul în care nici pacientul, nici furnizorul de sănătate nu se deplasează, dar serviciul este furnizat într – un alt stat membru.

Definirea noţiunii de „ îngrijire spitalicească

Propunerea de Directivă ar trebui să beneficieze de o definire mai clară asupra noţiunii de „ îngrijire spitalicească ”, în contextul prevederilor referitoare la necesitatea autorizaţiei primare. Este o problemă esenţială, iar lipsa unei definiţii precise poate deveni sursa unor serioase complicaţii în momentul unei eventuale transpuneri a Directivei la nivelul legislaţiei naţionale şi mai apoi în practică. O procedură, care într – un stat membru poate necesita o şedere peste noapte într - un spital sau un aşezământ asemănător, poate fi, în mod curent, săvârşită în alt stat membru, în orice zi într – un spital tip sau printr - o îngrijire primară extinsă.

De asemenea, în legătură cu necesitatea unei autorizări prealabile este neclar dacă aceasta poate fi impusă la început sau numai dacă este evident că implimentarea prevederilor din Directivă au un efect destabilizator asupra normelor din sănătate ale statului membru de origine.

Condiţii de rambursare a cheltuielilor

Textului actual îi lipsesc precizările referitoare la condiţiile de rambursare a cheltuielilor efectuate cu tratamentele oferite în statul membru, altul decât cel de origine al pacientului. Propunerea de Directivă reprezintă o completare a sistemului care deja există sub forma unei înţelegeri între sistemele de securitate socială din toate statele membre prevăzute de Regulamentul 1408 / 71. Sistemul în cauză încurajează utilizarea Cardului European de Sănătate ce dă posibilitatea cetăţenilor care studiază sau călătoresc într – un stat membru să primească tratamentul necesar şi să li se ramburseze cheltuielile aferente îngrijirilor de sănătate. Mai mult, cetăţenii care nu pot, fără o întârziere nejustificată, să primească tratamentul necesar în propriul lor stat, pot fi autorizaţi să călătorească într – un alt stat membru în vederea primirii îngrijirilor respective. Conform Regulamentului în vigoare, întregul cost al tratamentului este rambursat şi acesta va continua să se aplice oricărui pacient îngrijit în alt stat membru. Conform Propunerii de Directivă, rambursarea se situează la nivelul costului tratamentului care i – a fost asigurat în propriul stat membru, pacientul suportând costurile suplimentare, care depăşesc suma de rambursare. Se ridică întrebarea dacă numai cetăţenii care nu întâmpină nici o dificultate în suportarea costurilor adiţionale vor beneficia de libera circulaţie prevăzută în Propunerea de Directiva. În plus, textul nu clarifică problema considerată ca fiind „ întârziere nejustificată ” în accesarea tratamentului necesar. Acest lucru continuă să nască incertitudini şi de aceea constituie subiectul unor argumente legale. CEPLIS a înţeles că unul din obiectivele Propunerii de Directivă a fost acela de a asigura cadrul legal pentru statele membre în sectorul îngrijirilor de sănătate transfrontalieră.

Obligaţia furnizării continue a îngrijirii

Aceasta poate implica un număr important de furnizori din sectorul sănătăţii din minim două state membre. Mai multă precizie trebuie acordată responsabilităţii furnizorilor din statul membru al pacientului care acordă şi continuă tratamentul prescris de profesioniştii din statul unde acesta a primit iniţial îngrijirea. De asemenea, în asigurarea continuităţii tratamentului, trebuie luaţi în considerare şi factorii implicaţi în transferul informaţiei. Chiar şi în interiorul unui stat membru, comunicarea informaţiei de la un domeniu din sănătate spre altul, în privinţa tratamentului acordat unui pacient, poate fi subiectul unor întârzieri sau chiar transferul poate fi incomplet. Aceste probleme pot fi combinate când informaţia urmează să fie transferată de la profesioniştii sau organizaţiile din sănătate dintr – un stat membru la cei din alt stat. De asemenea, limba şi denumirile medicamentelor pot constitui o barieră.

Obligaţia asigurării

Chiar dacă cei mai mulţi profesionişti din domeniul sănătăţii pot deţine o asigurare ca urmare a unor aranjamente realizate de angajatorii lor şi chiar dacă unii practicanţi independenţi obţin cu greutate o asigurare relevantă, necesitatea ca profesionistul din sănătate să deţină o asigurare trebuie să fie formulată cu claritate. Formularea actualei Propuneri de Directivă poate să genereze situaţii de incompatibilitate în relaţie cu prevederile contractelor de asigurare internaţională.

Problemele privitoare la reţete .

CEPLIS manifestă serioase îngrijorări în legătură cu dificultăţile practice care s – ar putea produce dacă există cerinţa ca o reţetă scrisă într – un stat membru să fie prezentată la o farmacie în alt stat membru. CEPLIS admite ca reţetele pentru anumite produse medicale, incluzând eventual Drogurile Controlate, vor fi scutite de această practică. În acest caz, vor rămâne în afara sistemului un număr mare de reţete şi doar medicamente care vor fi eliberate. Deşi este deficil, ar fi posibil ca eventual, Comisia Europeană să stabilească un sistem care să confirme autenticitatea emitentului de reţete, deşi practici confuze şi uneori sofisticate au fost folosite în unele state membre de către cei care încercau să obţină medicamente în mod ilegal. Înainte de a onora o reţetă, un farmacist trebuie să fie capabil să verifice statutul celui ce o prescrie şi să confirme ca acea persoană este autorizată să prescrie în propriul stat membru. Conform Directivei ar trebui introdusă o cerinţă legală pentru statul membru să deţină date reale, baze de internet, liste cu profesioniştii înregistraţi, însoţite de confirmarea că acele liste sunt conforme cu criteriile practice. Există un punct de vedere important pe care Comisia Europeană trebuie să – l formuleze în interseul persoanei căreia îi este prescris un medicament. Este deja o practică conform căreia, atunci când o reţetă este prezentată, un farmacist găseşte necesar să – l contacteze pe emitent pentru a discuta sau a clarifica anumite aspecte legate de aceasta. Aceasta reprezintă o parte a datoriei farmacistului referitoare la îngrijirea pacientului. Realizarea contactului la timp şi în mod efectiv poate prezenta uneori dificultăţi în interiorul graniţelor unui stat. Stabilirea contactului cu un emitent din alt stat membru poate prezenta mult mai multe dificultăţi şi în unele cazuri, dacă acesta a fost realizat, comunicarea problemelor ar putea fi insurmontabilă. Comunicarea efectivă dintre farmacist şi cel ce prescrie, precum şi dintre farmacist şi pacient este vitală în garantarea intereselor acestuia din urmă. Chestiunea comunicării priveşte şi limba în care reţeta este scrisă, cea folosită pe eticheta medicamentului şi în prospect. Dacă dificultăţile lingvistice fac imposibilă comunicarea, atunci alte modalităţi de asigurare a continuării îngrijirii trebuie recunoscute ca preferabile. Se pune problema că în unele state membre asistenţii medicali, moaşele şi farmaciştii pot să fie recunoscuţi ca emitenţi independenţi în interiorul sistemului naţional de sănătate. Ca urmare este necesar să se introducă un sistem care să stabilească autenticitatea reţetelor. Propunerea de Directivă statutează că pentru motive de claritate „ regula aplicabilă actualului text este guvernată de normele din statul membru unde se aplică tratamentul ”. Dacă ceva nu funcţionează, unui pacient ar trebui să – i fie oferită o garanţie şi o compensaţie în conformitate cu regulile din statul în care tratamentul a fost furnizat. Dacă folosirea medicaţiei bazate pe o reţetă scrisă şi ulterior folosită a avut un rezultat nefavorabil sau dacă a fost neglijenţă, instanţele vor acorda o despăgubire proporţională cu implicarea fiecărei persoane – farmacist şi emitentul reţetei. În asemenea circumstanţe, pacientul poate să primească despăgubiri în conformitate cu normele ţării în care reţeta a fost scrisă sau conform acelora ale ţării în care reţeta a fost prescrisă. Care stat va fi considerat ca fiind cel în care se acordă tratamentul ? În privinţa despăgubirii efective este adesea dificil să se demonstreze cauza şi să se obţină reparaţii conform unei singure legislaţii. Problema ar fi şi mai complicată dacă sunt implicate mai multe jurisdicţii.

Modalităţi de comunicare

CEPLIS consideră că, în mod firesc, Comisia Europeană trebuie, ca în interesul pacienţilor, să acorde atenţie deosebită problemei privind căile de comunicare. Astfel, când un profesionist din domeniul sănătăţii furnizează, în mod direct, servicii unui pacient este foarte important ca dificultăţile de comunicare cu pacientul să fie pe cât posibil eliminate. Corpurile naţionale de reglementare din domeniul sănătăţii sunt, în mod frecvent, preocupate de faptul că ele însele nu pot satisface nevoia de comunicare cu privire la competenţa practicienilor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, care doresc să furnizeze servicii în ţara lor.

Confidenţialitatea datelor legate de pacienţi

Textul Propunerii de Directivă ar putea genera numeroase conflicte între înteresul pacienţilor îndreptăţiţi să primească îngrijiri de sănătate transfrontalieră şi legislaţia privitoare la protecţia datelor cu caracter personal, aplicabilă în mai multe ţări membre ale UE. Această chestiune trebuie să fie atent examinată deoarece este cunoscut faptul că cea mai mare parte a legislaţiei naţionale referitoare la protecţia datelor a fost adoptată ca urmare a implimentării legislaţiei comunitare.

Atitudinea vis a vis de reclamaţii

Se pare că Propunerea de Directivă nu răspunde tuturor problemelor care ar putea să apară din reclamaţiile făcute într – un stat mebru, altul decât cel de origine. În general, CEPLIS consideră că toate disputele legale legate de efectuarea unui serviciu de sănătate trebuie rezolvate în statul membru în care tratamentul a fost acordat. Articolul 5.1., alin. d cere statelor membre să se asigure că pacienţii dispun de o cale de a face reclamaţii şi că acestora le sunt garantate remedii şi despăgubiri atunci când ei suferă un prejudiciu, ca urmare a tratamentului pe care – l primesc. În toate statele membre trebuie să existe un cadru comun care să asigure că pacienţii dispun de o procedură clară de urmat în cazul unei reclamaţii, dacă ei constată că nu a fost respectată calitatea solicitată şi / sau standardele de siguranţă. Existenţa unor diferenţe între procedurile care se aplică în diferite state membre nu este în interesul pacienţilor.

Asigurarea temporară de servicii

În opinia CEPLIS, prezentul text conduce la confuzie în ceea ce priveşte asigurarea profesionistului de sănătate în furnizarea de servicii în situaţii ocazionale sau temporare în alt stat membru. Asemenea confuzii trebuie evitate.

CEPLIS doreşte să sublinieze că acolo unde un serviciu de sănătate este furnizat de un practician care se mută într – un stat membru şi oferă servicii ocazional sau temporar, conform Directivei nr. 2005/36/EC poate pune pacientul în situaţia de a considera că standardele care guvernează drepturile practicianului de a profesa sunt cele ale statului membru în care îngrijirea este furnizată. Dar, în realitate, lucrurile nu stau aşa. Un asemenea drept este bazat pe dreptul acestuia de a profesa în statul de stabilire. Acest stat poate avea diferite standarde care guvernează capacitatea de a practica şi de a sigura o competenţă necesară. Propunerea de Directivă trebuie să prevadă că standardele aplicabile dreptului de a profesa sunt, în toate cazurile, cele din statul membru în care serviciul este furnizat.

Comunicarea dintre reglementatori

Prezenta Propunere trebuie să stabilească o obligaţie legală pentru reglementatorii profesioniştilor din sănătate din fiecare stat membru să comunice informaţiile relevante privitoare la cei înregistraţi partenerilor lor din alte ţări. Acesta ar confirma că siguranţa pacientului este o problemă centrală a liberei circulaţii a profesionistului din domeniul sănătăţii.

Deşi Directiva 2005/ 36/ EC prevede necesitatea unei colaborări în privinţa informaţiei, unii reglementatori sunt împiedicaţi să procedeze astfel datorită interpretării rigide a legislaţiei naţionale din sfera protecţiei datelor cu caracter personal. Această situaţie nu este în beneficiul pacientului şi nu serveşte la stabilirea conformităţii informaţiei privitoare la practicanţi.

 
< Precedent   Următor >