Logo mic Ordinul Geodezilor din Romania
Home arrow Informatii utile arrow Comunicate de presa
Comunicate de presa
UNDE-I LEGE, E TOCMEALĂ! - Jurnalul National 08.03.2008 Imprimare
08-03-2008
În ianuarie 2007, Parlamentul a adoptat şi Preşedintele a promulgat Legea 16, lege organică privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez. La nici şase luni de la aprobare, acelaşi Parlament vine şi votează un alt act normativ care îl contrazice pe primul “pe ici, pe colo, în parţile esenţiale”.
 
Legea 16/2007 a apărut “pentru a face ordine într-o zonă în care, de multe ori, lucrări de cadastru executate neprofesionist au generat zeci de mii de litigii, aflate pe rolul instanţelor”, după cum declară Valeriu Manolache, preşedintele Asociaţiei Patronale de Cadastru, Geodezie şi Cartografie (APCGC). Practic, o dată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, geodezia a devenit o profesie liberală, ca şi notariatul sau avocatura. Conform acestei legi, cei care pot aviza lucrările sunt doar absolvenţii de studii superioare de specialitate. Urmarea: “3.000 de persoane nu vor mai fi autorizate pentru că nu au studiile necesare. Au fost autorizaţi muncitori care au lucrat cinci ani într-un institut de proiectări, profesori de sport, artilerişti, pădurari, chiar şi preoţi. După 2001 a fost o campanie de autorizări pe bandă rulantă, ca să emitem rapid titluri de proprietate”, ne-a declarat Valeriu Manolache. Bucuria celor de la APCGC şi din Ordinul Geodezilor din România (OGR) nu a durat foarte mult pentru că, la nici şase luni distanţă de la aprobarea Legii 16, acelaşi Parlament vine şi votează o altă lege care evident o contrazice pe prima “pe ici, pe colo, în părţile esenţiale”, după cum susţine Valeriu Manolache.
 
Interese imobiliare. Este vorba de Legea 217/2007, pentru stabilirea criteriilor de bază a taxelor şi tarifelor aferente elaborării, analizei şi verificării documentaţiilor cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a terenurilor agricole. Deşi are numai cinci articole, actul normativ a reuşit să pună pe jar atât APCGC, cât şi OGR. “Aparent, legea este nevinovată, dar vizează profunde interese de grup, încalcă Constituţia şi ar putea genera evaziune fiscală. În primul rând, anulează legea geodezului, prin care se stabilise ca lucrările de cadastru să fie vizate numai de absolvenţi cu studii superioare de specialitate. Apoi, conform aceleiaşi legi, vor fi scoase terenuri din circuitul extravilan, a căror valoare nu este foarte mare, acestea fiind apoi introduse în intravilan, unde metrul pătrat se vinde cu câteva mii de euro”, ne-a declarat Manolache. În articolul 1, noua lege stabileşte că “onorariile percepute pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în cuantum de 2 până la 10% din valoarea de circulaţie a terenurilor agricole şi forestiere”. APCGC contestă tocmai această limitare, preşedintele asociaţiei susţinând că preţul perceput pentru lucrările de cadastru nu are nici o legătură cu valoarea de piaţă a terenului: “Oare de ce nu se face acelaşi lucru şi cu taxele notariale? La mijloc sunt alte interese care vizează în special marile terenuri. Legea nu a fost dată pentru micii proprietari. Cred că interesul este al celor care deţin mii de hectare de teren şi care n-ar fi foarte încântaţi să plătească lucrările de cadastru. În plus, această lege îi protejează pe cei care fac afaceri imobiliare, aceştia plătind o sumă mai mică atunci când trec terenul în intravilan şi îi triplează preţul”.
 
Bătaie pe Ştampilă. Însă, cea mai contestată prevedere din Legea 217 rămâne articolul 3, litera (b), care spune că “absolvenţii cu studii postliceale sau medii de specialitate, cu o vechime de minimum doi ani, autorizaţi conform reglementărilor în vigoare”, pot executa fără nici o problemă lucrări de cadastru. Asta, în contradicţie cu Legea 16, care spune că pot aviza lucrările de cadastru doar cei cu studii superioare de specialitate. Conform spuselor reprezentanţilor APCGC şi OGR, “sunt interese clare în legătură cu acei tehnicieni cu studii medii. Cel care are competenţă în zona avizării lucrărilor de cadastru are pe lângă el persoane autorizate prin care îşi derulează afacerile pentru că el nu-şi poate viza lucrarea. Funcţionarii întocmesc lucrarea, iar persoana autorizată pune ştampila. Aceste persoane pot lucra în continuare, pot face măsurători, dar lucrarea trebuie avizată de un geodez. Acest act normativ modifică şi chiar anulează prevederile Legii 16. Nu este posibil aşa ceva”. De cealaltă parte, Doina Silistru, senator PSD de Vaslui, un aprig susţinător al Legii 217, s-a implicat foarte mult pentru ca actul normativ să fie adoptat, în special articolul menţionat mai sus. Gurile rele susţin că senatoarea PSD a fost interesată ca în text să fie operată neapărat o modificare care să-i permită fratelui domniei sale, de profesie artilerist şi care în conformitate cu Legea 16/2007 nu-şi mai regăsea locul în breasla profesioniştilor, să aibă în continuare drept de semnătură pe o lucrare de cadastru. “Ordinul geodezilor funcţionează ilegal. Nu-i mai acceptă decât pe geodezi şi se limitează dreptul la profesie. Într-adevăr, nu puteam să stau deoparte atunci când fratele meu mi-a sesizat ce se întâmplă. Şi m-am implicat pentru că aceşti oameni care au profesat ani de zile nu pot fi daţi la o parte. Fost artilerist, fratelui meu i s-au echivalat studiile la nivel de subinginer topografie şi cadastru şi profesează de 10 ani în această meserie. Şi sunt mulţi ca el. Nu se poate să li se ia dreptul de semnătură. M-am săturat de când mă lupt cu legea asta, dar sper că se va rezolva într-un final”, ne-a declarat senatorul PSD. Despre celelalte articole ale legii, referitoare la taxele cadastrale, Doina Silistru ne-a spus clar şi fără ocolişuri: “Pe mine nu m-a interesat decât articolul 3, litera (b)”.
 
Lege “flagrant”, contrazisă. Johan Neuner, preşedintele Ordinului Geodezilor din România, susţine că apariţia Legii 217/2007, care contrazice “flagrant” legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez “este aberantă”. Neuner ne-a declarat: “S-a întâmplat la numai şase luni de la apaţiţia Legii 16. Este aberant. Nu se poate ca toţi tehnicienii, fără studii de specialitate în domeniu, să aibă drept de semnătură pe o lucrare de cadastru. Au fost autorizaţi profesori de sport, pădurari, balerini, artilerişti. Toţi aceşti pseudo-cadastrişti se vor a fi ţinuţi autorizaţi doar pentru ştampilă. Sunt mulţi care îşi derulează afacerile imobiliare cu ajutorul unor astfel de oameni şi au tot interesul să blocheze activitatea geodezilor”. În plus, Neuner este de părere că această nouă lege poate genera evaziune fiscală: “Există pericolul ca, din cauza acestei legi, cadastristul să refuze anumite lucrări. El poate realiza că tariful pe care legea îl obligă să-l perceapă, chiar şi aplicând maximul de 10% din valoarea terenului, nu-i acoperă cheltuielile. Poate că cel care vrea să i se facă acel cadastru îşi va da seama care e problema şi va plusa pentru a acoperi costurile geodezului. Cel din urmă nu va încasa în acte suma reală, ci maximul de 10%. Pot apărea astfel de cazuri şi, de aici, evaziunea fiscală”.
 
Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.