Logo mic Ordinul Geodezilor din Romania
Home
Conferinta "Ziua Profesiilor Liberale din România"
24-10-2014
În scopul popularizării în rândul membrilor Asociaţiei dvs. a celei de a VII - a ediţii a Conferinţei " Ziua Profesiilor Liberale din România ", care va avea loc la data de 5 noiembrie 2014 la Sala Panoramic a Hotelului Marshal Garden din Calea Dorobanţilor nr. 50B, Sector 1, vă transmitem, mai jos, un anunţ cu rugămintea de a fi postat pe pagina de internet a Asociaţiei dvs., astfel:
 
" Miercuri, 5 noiembrie 2014, Uniunea Profesiilor Liberale din România, în parteneriat cu BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ , GrECo JLT România GmbH Viena, Sucursala Bucureşti şi Revista LEGAL MAGAZIN organizează cea de a VII - a ediţie a Conferinţei " Ziua Profesiilor Liberale din România ", care este celebrată în fiecare an.
Tema Conferinţei se referă la " Consolidarea profesiilor liberale - mijloc de dezvoltare a economiei româneşti ", fapt ce demonstrează importanţa deosebită pe care sectorul economic al profesiilor liberale îl are pentru beneficiarii serviciilor acestora - clienţi, pacienţi şi consumatori, precum şi pentru societatea românească în general.
Pentru mai multe detalii legate de acest eveniment, vă rugăm să accesaţi pagina noastră de internet www.uplr.ro , rubrica CONTACT ".
 
     Cu deosebită consideraţie,
 
                     Nicolae Mirică
                    Secretar General 

 
Evoluţia profesiilor liberale şi a reglementării în Europa
29-07-2013

Studiu comparativ al schimbărilor survenite în sistemele profesionale din Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie


    Studiul analizează, în mod detaliat, dezvoltarea sistemului profesiilor liberale în state europene precum Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie şi furnizează o privire de ansamblu asupra situaţiei actuale, evidenţiind similarităţile şi diferenţele între diferite sisteme, prin folosirea metodei comparaţiei datelor existente.
   Studiul cuprinde 3 secţiuni principale:
  Prima secţiune prezintă, prin comparaţie, situaţia din diferite state, evidenţiind aspectele comune şi diferenţele dintre sistemele de profesii liberale.
   Secţiunea principală a studiului se concentrează pe cazuri individuale, subliniind pentru fiecare stat supus analizei propriul sistem de reglementare, numeroase schimbări şi evoluţii ale formelor de întreprindere, propria metodă de reprezentare şi politicile care au fost impelmentate sau care sunt în curs de dezbatere.
   Partea finală oferă o comparaţie de date din patru state europene analizate din punct de vedere al importanţei unor familii de profesii liberale importante, privite sub aspectul numărului profesioniştilor şi valorii economice generate de acest sector de activitate.
   Analiza de ansamblu a celor patru cazuri naţionale indică faptul că tendinţele comune se referă în principal la aspectele de bază, evidenţiind tendinţele structurale ale sistemului economic, care determină o creştere puternică a nevoilor legate de furnizarea de servicii şi specializare. Aceste tendinţe au generat în toate statele  o creştere  în privinţa numărului de servicii profesionale de tip tradiţional furnizate de aşa - numitele profesii cu tradiţie, profesii reglementate şi servicii oferite de noile profesii nereglementate.
   Analizând profesioniştii liberali şi tendineţele acestora, se poate observa că sfera asociaţiilor profesionale este condiţionată mai mult de evenimentele istorice şi de tradiţiile naţionale existente.
   Politicile guvernamentale şi sistemele de reglementare sunt situate la intersecţia dintre tendinţele comune şi specificul naţional. Pe de o parte, politicile guvernamentale prezintă numeroase ţinte comune, precum liberalizarea şi  creşterea capacităţii întreprinderilor, aspecte evidenţiate de altfel în ultimii ani şi în Directivele europene. Pe de altă parte, sistemele de control se dezvoltă într – un ritm lent şi sunt profund afectate de tradiţia istorică. În Marea Britanie, profesiile juridice tradiţionale, precum cele practicate de avocaţii pledanţi şi avocaţii consultanţi reprezintă sectorul social care a rezistat bine şi care pe o scară largă, s – a împotrivit impactului formelor de liberalizare impuse de Guvernul Thatcher.
    În privinţa sistemelor de reglementare, se poate afirma că modelele naţionale diferă într – o proporţie însemnată.
   În ultimii 20 de ani, ţările europene au cunoscut o creştere puternică a profesiilor tradiţionale care sunt de obicei reglementate de societăţile profesionale sau asociaţii puternice care au o istorie îndelungată în spate. În mod particular, un factor comun este dezvoltarea profesiilor care acţionează în domeniul îngrijirilor de sănătate şi al celor care furnizează servicii legate de contabilitate, consultanţă juridică şi arhitectură. Creşterea este destul de semnificativă : în Italia şi Germania numărul persoanelor admise în corpurile profesionale s – a dublat în ultimii 20 de ani, în timp ce în Franţa şi Marea Britanie creşterea este mai scăzută, dar dimensiunea este similara. Ponderea economica în Produsul Intern Brut a crescut semnificativ şi în multe cazuri se apreciază că aceasta a atins 7 – 8% din PIB naţional.
    Atunci când se vorbeşte de creştere economică se ia ca punct de referinţă dezvoltarea socio –economică şi noile oportunităţi tehnologice, mai ales în privinţa serviciilor de sănătate şi înaltul nivel de specializare al personalului medical şi al celui de îngrijire, care se confruntă cu o sporire a cererii acestor servcii, precum şi cea de asistare a personelor vârstinice la nivelul Uniunii Europene.
    Printre aceste diferite cazuri de creştere economică, nu trebuie să ignorăm sporirea complexităţii sistemului socio – economic, care dezvoltă domenii de activitate diferenţiate şi specializate, acestea ducând la rândul lor la o cerere semnificativă de servicii profesionale specializate.
   O tendinţă contrară a fost semnalată in domeniul jurnalismului unde, în ultima decadă, numărul profesioniştilor care s – au înscris în cadrul asociaţiilor de profil a scăzut, situaţie pusă şi pe seama recentelor oportunităţi tehnologice (substituirea cel puţin parţial a ziarelor şi a altor publicaţii cu serviciile de televiziune  sau internet ).
  S–a înregistrat o creştere a volumului noilor servicii furnizate întreprinderilor, situaţie legată de puternicul proces de specializare şi externalizare al serviciilor  care s – a dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani.
  În primul rând, cele mai importante servicii pentru întreprinderi sunt cele referitoare la tehnologiile de tip « interes general « , comun tuturor firmelor, prin externalizarea cărora se permite o semnificativă economie de scara şi de specializare. Punctul de plecare pentru tehnologiile de interes general este informaţia tehnologică împreună cu reţeaua de cabluri şi servicii de internet.
  În lista noilor profesii, profesiile din IT şi asociaţiile constituite din specialiştii care operează în numeroase zone ale informaţiei tehnologice şi cea legată de computere sunt destul de numeroase.
   De asemenea, la nivel internaţional, asociaţiile din IT sunt printre cele mai bine cunsocute şi mai puternice organizaţii. Totodată, se remarcă prezenţa biotehnologiilor şi nanotehnologiilor, domenii care de altfel au câştigat teren în Germania.
   Al doilea fenomen comun tuturor ţărilor analizate este expansiunea noilor servicii pentru indivizi şi familii, în special aşa numitele servicii de sănătate şi activităţile paramedicale în general. Acestea acoperă un vast spectru de servicii variind de la metodele avansate de psihoterapie la negocierile specializate în produse şi remedii naturiste, gimnastică.
   Alte servicii sunt defalcate şi denominate într – o varietate de moduri în diferite state. În Germania, clasificarea profesiilor creative include o serie de activităţi variind  de la publicitate la divertisment pentru tineri. Consiliul Naţional Italian pentru Economie şi Muncă grupează numeroase activităţi sub Statutul de « Arte, Ştiinţe şi Tehnologie « , incluzând pe cele prestate de geofizicieni şi adminstratorii de locuinţe. În Franţa, ordinea alfabetică este preferată şi nu este făcută nici o încercare de a clarifica  « nebuloasa « . Ceea ce este izbitor în toate ţările este dimensiunea cantitativă a feneomenului. Recensămintele noilor profesii şi asociaţiilor corespondente indică faptul că există câteva sute, iar noile categorii profesionale identificate sunt cuprinse într – o listă de 100 – 200 elemente. Estimările furnizate de persoanele care practică aceste profesii sunt mult mai vagi şi dificil de comparat, dar în mod esenţial variază între 1 şi 2 milioane de persoane în apropae toate statele. În cazul Italiei şi Germaniei, estimările vorbesc de aproape 3 milioane persoane, iar în cazul acestora mai mult de jumătate reprezintă angajaţi ai profesioniştilor liberali care au evoluat până la punctul în care au sentimentul că sunt adevăraţi profesionişti şi că s – au organizat separat în asociaţii sau societăţi. Cu toate acestea, indiferent de profesioniştii care sunt angajaţi, în cele 4 state analizate există un numeros grup de noi angajaţi autonomi ai unui anumit tip profesional ( între 500.000 – 1.000.000 persoane ).
  Sistemele de reglementare sunt foarte diferite în cele 4 state  şi sunt influenţate mult de tradiţia istorică privind rolul statului şi al legislaţiei. În particular, în cazul Germaniei, Italiei şi Franţei , asociaţiile profesionale au puteri delegate lor de către Stat, care rămâne entitatea supremă de reglementare. În Franţa, asociaţiile profesionale sunt corpuri guvernate de norme de drept privat, în timp ce în Italia şi Germania sunt guvernate de normele de drept public. În Marea Britanie, tradiţia dreptului comun (common law ) se manifestă în puterea de reglementare a Corpurilor profesionale ce se bazează pe puterea obiceiurilor din trecut şi a activităţii lor şi sunt protejate şi reglementate prin efectul recunoaşterii legale sau prin patronajul regal doar într- o anumită limită.
   Intervenţiile implementate de guverne în ultimii ani au adus sistemele de reglementare la o situaţie de convergenţă. În orice caz, în cele patru state, sistemele râmân fundamental diferite. Se observă că puterile asociaţiilor profesionale şi societăţilor în Germania, Franţa şi Italia sunt foarte similare în privinţa problemelor referitoare la accesul în profesie şi protecţia activităţilor. Ele diferă doar în privinţa problemelor legate de taxe şi publicitate. În Franţa aceste probleme sunt mult mai liberalizate. În cele 3 state de mai sus, situaţia profesiilor nereglementate este destul de variată. În particular, în Germania şi Italia accesul la profesiile nereglementate este într – o măsură mai mare condiţionată de modul în care o persoană deţine o calificare specifică sau o licenţă de practicant sau de regulile de taxare cu referire la Franţa.
   Situaţia este cu totul diferită în Marea Britanie, unde corpurile profesionale locale au câteva activităţi protejate, sunt bazate pe calificările academice publice numai într – o măsură limitată şi au tarife şi taxe  profesionale liberalizate în întregime.

   FRANŢA

  În cazul Franţei, spre deosebire de alte ţări europene, statul este cel care exercită direct controlul asupra organizaţiilor profesionale, nominalizând proprii reprezentanţi prin folosirea dreptului de veto în diferite organisme şi societăţi.
  În istoria profesiilor liberale din Franţa, valoarea tradiţiei este adesea accentuată , începând cu legea Chapelier care, în anul 1791 a abolit breslele şi a pus bazele unei redresări dificile a organizaţiilor profesionale. În pofida acestei legi, o primă intervenţie care a vizat restaurarea corpurilor profesionale a fost realizată de Napoleon Bonaparte, care în anul 1804 a permis reconstituirea Asociaţiei Barourilor. În perioada Restauraţiei, existenţa acestei Asociaţii a fost confirmată, dar chiar şi atunci subordonarea profesiilor faţă de Stat a rămas o caracteristică a sistemului francez, lucru manifestat prin stabilirea, în mod oficial, a obligaţiei avocaţilor de a depune un jurământ de credinţă Împăratului. Puterile Asociaţiei Barourilor au fost extinse sau restrânse în secolul al XIX – lea  în funcţie de climatul politic existent. Anumite domenii de autonomie dobândite în timpul Monarhiei din iulie au fost în fapt ajustate la sfârşitul secolului XIX. Aşadar, avocaţii au fost singurii profesionişti cărora li s – a permis să – şi reglementeze activităţile prin înfiinţarea unei Asociaţii. Prezenţa unui sistem reglementat de reprezentare este un fenomen mult mai recent de vreme ce doar Republica de la Vichy a extins şi la alte profesii liberale dreptul de fi protejate de organizaţiile lor, în timp ce continuă să recunoască diferite categorii de profesii legale stabilite în secolul precedent  cuprinzând reprezentanţele comerciale cu atribuţii speciale în domeniul avocaturii şi consilierii juridici. După cel de al doilea război mondial, configuraţia  asociaţiilor profesionale a fost confirmată în cadrul unei modificări generale a scopului autonomiei lor. Numeroase entităţi din domeniul dreptului au continuat să – şi menţină specificitatea lor. Totuşi, s – a înregistrat o conştientizare a ineficienţei sistemului, această situaţie devenind tot mai evidentă în faţa concuenţei manifestată din partea unor mari firme din Marea Britanie sau America. Cu următoarele reforme, profesia de avocat a devenit categoria centrală în domeniul juridic ;  în anul 1971 categoria agreată în sfera activităţilor comerciale s – contopit cu cea a avocaţilor, acelaşi lucru având loc în 1990 în cazul consilierilor juridici.
  În istoria profesiilor liberale, categoria profesiilor juridice prevalează. Alte profesii liberale şi – au format propriile lor asociaţii mai recent, dar urmând diferite căi. O primă reglementare pentru profesia de medic a fost adoptată în anul 1803, când două categorii existente – doctor în medicină şi ofiţer de sănătate au fost primele recunoscute. În anul 1848, categoria ofiţerilor de sănătate a fost abrogată şi monopolul profesiei a fost conferit medicilor care deţineau o diplomă. Pe parcursul perioadei care a urmat, această categorie profesională a fost mai mult atrasă de un model organizaţional de tip sindicat decât de cea a unei asociaţii profesionale. În anii 1930, principalul corp profesional care reprezenta categoria medicală a fost « Confederaţia Sindicatelor Medicale Franceze « care a elaborat iniţial un manifest sau Cartă medicală pentru furnizarea serviciilor medicale. Începând cu anul 1941, medicii au fost reglementaţi de un organism profesional, după  ce Guvernul de la Vichy a interzis doctorilor francezi  să se înregistreze într – un sindicat medical. După cele de al doilea război mondial, Asociaţia a continuat să menţină doar atribuţiile birocratice pierzându – şi importanţa. În timpul preşedinţiei lui Francois Mitterand ( 1974 ) s – a propus abolirea asociaţiei, dar moţiunea în cauză nu a fost supusă la vot.
    În ceea ce priveşte profesia de contabil şi contabil autorizat din Franţa, aceasta s – a dezvoltat în cursul secolului al XIX – lea în ciuda unui anumit nivel de fragmentare internă legată de problema calificărilor. În anul 1942, s – au pus bazele unei asociaţii a experţilor contabili căreia i s – au alăturat diverse categorii de contabili, dar rămaşi individualizaţi pe baza ariei de competenţă şi a scopului activităţii lor. În anul 1968, o reformă a profesiei a eliminat rolul contabililor autorizaţi,  care s – a contopit pe viitor cu cea a expertului contabil.
   În privinţa inginerilor este de subliniat că aceştia nu au avut niciodată o Asociaţie profesională de sine stătătoare. Aspectul de referinţă pentru această categorie de profesionişti a fost întotdeauna calificarea lor academică, iniţial furnizată doar de şcolile politehnice şi mai târziu şi de « grandes ecoles «, care au început să concureze cu primul. Modul în care această profesie se dispersează într - o gamă variată de specializări a contribuit la imposibilitatea creării unei singure forme de reprezentare. Nici chiar grupul reprezentat de inginerii din aparatul de stat prin statutul lor de oficiali publici nu şi – a exprimat dorinţa de a se uni într – un corp reprezentativ şi au căutat să găseascăp alte forme de identificare în diferite tipuri de asociaţii profesionale.
   Fiecare categorie profesională a urmat un drum diferit şi pentru un timp îndelungat, în cadrul fiecărui sector, au existat numeroase profesii aflate în competiţie. Cele mai recente reforme au redus diferenţele în interiorul sectorului juridic şi în cel al contabililor şi auditorilor, cu toate că în ultimii ani procesul de unificare nu a fost consolidat.
    Luând în considerare situaţia actuală şi realizând o trecere în revistă a anumitor aspecte, au fost identificate următoarele condiţii :
Structura şi organizarea asociaţiilor profesionale este stabilă, căci nu există o tendinţă de creştere sau descreştere a numărului lor. Calea de urmat este rezolvarea « problemelor limită «  existente între diferitele arii de practică profesională ( precum cele care pot apărea între avocaţi şi contabili sau între avocaţi şi notari sau între dentişti şi tehnicienii dentari ) prin negocierea dintre organisme şi asociaţii sau prin obţinerea unei intervenţii din partea statului. Atitudinea critică şi solicitarea de desfiinţare a asociaţiilor profesionale nu sunt absente, dar forţa de opearre nu este atât de puternică încât să conducă la un dubiu general privitor la raţionamentul care stă la baza existenţei lor. Orientarea Guvernului este în sensul confirmării lor şi continuării exercitării unei forme de control strict asupra acestora.
    Există încă un anumit grad de tensiune la limitele sectorului asociaţiilor profesionale, fapt demonstrat de psihologiştii din Franţa care sunt convinşi de necesitatea constituirii unui organism profesional specific şi de grupurile de moaşe, sprijinite de uniunile lor care merg într – o măsură izbitoare pentru a atrage atenţia asupra eforturilor de abolire a propriilor lor asociaţii.
    O tendinţă răspândită totuşi este menţinerea matricei actuale a asociaţiilor şi excluderea creării unor noi organisme profesionale şi organizaţii pentru noile profesii nereglementate.  Politicile guvernamentale urmăresc o definire strictă a sarcinilor şi scopurilor asociaţiilor, la o distinctă separare a rolului lor de cel al sindicatelor şi modernizarea profesiilor, mergând în direcţia antreprenoriatului şi colaborării interprofesionale.
   De asemenea, în cazul altor organizaţii reprezentative precum sindicatele sau uniunile profesionale, procesele predominante care implică fuziuni sau concentrare nu sunt întâlnite ( cu excepţia unei fuziuni de acronime : (formatori/cadre didactice) fără a fi un fenomen extins. Totodată, desprinderile din organizaţiile vechi şi crearea de organizaţii noi mici nu este un fenomen mai puţin frecvent. În mai multe cazuri, noile sindicate sectoriale s–au creat, în special, din profesiile nereglementate, care atrag taxe doar de la profesioniştii tineri, în timp ce în alte cazuri vechile sindicate crează cluburi interne sau asociaţii pentru tinerii lor membri.
    Al treilea tip de organizaţii colective, care reuneşte asociaţii care nu au scopul de a oferi o formă strictă de reprezentare a Uniunii, s–a înmulţit destul de rapid, mai ales în rândul profesiilor nereglementate.
    Foarte des aceste asociaţii stabilesc obiective legate de schimbul de informaţii, intermediere pe piaţa muncii, formare şi consultanţă şi îşi asumă forma de reţele sociale, având ca scop facilitarea schimbului de experineţă şi furnizarea de suport general.
  Tendinţa guvernului în privinţa profesiilor nereglementate este aceea de a le determina să creeze coduri de practică similare celor adoptate de vechile organisme şi asociaţii profesionale. Totodată, statul va fi mereu cel care defineşte structura primară pe care codurile de practică profesională trebuie să o îndeplinească printr – o comisie naţională specifică.
   În Franţa normele referitoare la corpurile profesionale nu conţin o definire a conceptului de profesie liberală. În acest raport se face referire la definiţia adoptată de Institutul Naţional Francez de Statistică şi Studii Economice, conform căruia  membrii profesiei liberale sunt « persoane care desfăşoară pe cont propriu o activitate care nu se încadrează în categoria celei industriale sau comerciale şi care necesită un înalt nivel de pregătire « . Este o definiţie generală care poate fi extinsă la noile profesii nereglementate şi care diferă de cea elaborată de Uniunea Naţională a Profesiilor Liberale din Franţa – UNAPL, care se referă doar la profesiile tradiţionale : « un profesionist liberal este subiectul care furnizează un serviciu unei persoane fizice sau juridice, care a ales să lucreze, în mod liber, într –o manieră independentă din punct de vedere legal, economic şi politic şi într - un cadru de practică profesională, care garantează respectul confidenţialităţii profesionale şi un înalt nivel de competenţă, asumându – şi în mod personal întreaga răspundere pentru activitatea desfăşurată « . Aceste definiţii evidenţiază diferite orientări, fapt ce impune elaborarea unei definiţii legale univocale, acceptată în comun a profesiei liberale. În Franţa, profesiile liberale prezintă anumite diferenţe din punct de vedere instituţional faţă de Italia. Imaginea de ansamblu este mult mai complexă şi include patru categorii :
-    profesiile reglementate printr – un statut special ;
-    desfăşurate în cadrul unei organizaţii publice în care profesionistul liberal are statut oficial ( funcţionar public ) ;
-    nereglementate ;
-    autoreglementate ;
  O complexitate mai mare provine şi din relaţiile existente între organizaţiile profesionale guvernate de dreptul privat, dar spre deosebire de Italia, statul francez deţine un puternic rol în ceea ce priveşte controlul pe care – l exercită atunci când îşi nominalizează proprii reprezentanţi cu drept de veto în organismul de conducere a asociaţiilor profesionale. În general, deciziile acestor  organisme de conducere au natura unei propuneri care pot duce la decizii ministeriale ulterioare.
  Asociaţiile profesionale din Franţa stabilesc că apartenenţa este obligatorie, sunt organizate la nivel provincial, regional şi naţional şi au la bază un sistem electoral democratic. Sarcinile acestora sunt cele legate de reprezentarea externă colectivă, asigurarea disciplinei interne, admiterea şi supervizarea registrelor profesionale, monitorizarea plângerilor legate de normele practicii profesionale şi controlul calităţii serviciilor furnizate.
  De asemenea, în anul 1982 intervenţia statului a condus la schimbarea unor norme elemnetare ale sistemului profesional. În acel an, Consiliul Concurenţei din Franţa a emis reglementări care să permită o viitoare liberalizare a sectorului : onorariile minime stabilite de asociaţii să aibă doar valoare de reper, publicitatea  să fie permisă şi să dopte forme corporative, urmând diferite modele. Mai mult, prin legea din 2005, legislaţia care era aplicabilă doar în cazul avocaţilor şi care oferea posibilitatea de stabilire a unor acorduri de  colaborare externă şi colaborare salariată a fost extinsă la toate categoriile.
   Directiva 2006/123/CE privind Servicile  pe Piaţa Internă care şi–a tabilit ca obiectiv facilitarea mobilităţii în scopul furnizării de servicii, consolidarea drepturilor beneficiarilor acestora, promovarea calităţii şi susţinerea dreptului de a acţiona competitiv a condus la o dezbatere în ceea ce priveşte o nouă reformă prin care să fie posibilă extinderea la toate activităţile profesionale a principiilor înscrise în Directivă şi modernizarea sectorului  în întregime.
  În prezent, Franţa se îndreaptă spre o reformă largă a sistemului profesiilor liberale. La nivel instituţional, dezbaterile se axează pe raportul intitulat « 33 Propuneri pentru o nouă dinamică în profesiile liberale « care a fost comandat cu câţiva ani în urmă de Brigitte Longuet, Secretarul de Stat pentru Comerţ şi Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi membru al Comisiei Naţionale pentru Armonizarea Profesiilor Liberale  - CNCPL. Raportul prezentat în ianuarie 2010 îşi propune să « ofere o definiţie legală a profesiilor liberale, să examineze eventuala nevoie de modificare a sistemului de răspundere personală şi să propună măsuri care să promoveze dezvoltarea activităţilor liberale în Franţa, inclusiv cele care nu sunt reglementate « .

   Germania

    În cadrul acestui stat, sistemul râmâne puternic ancorat într – o traiectorie descendentă a profesionalismului, chiar şi în cazul profesiilor nereglementate care, urmând modelul celor reglementate, tind să dezvolte forme de auto guvernare încurajate de transferul funcţiilor de control de la nivel statal la asociaţiile profesionale. Importanţa statutului profesional este subliniată şi de felul în care profesiile liberale sunt urmate de sistemul fiscal, în formele legale care promovează rolul profesioniştilor în organizarea activităţilor şi în prevalenţa organizaţiilor mici şi mijlocii. În perspectivă, cercetătorii vorbesc de un proces de creştere a profesionalizării, prin introducerea de noi profile, o tendinţă spre flexibilitate şi creştere a numărului profesioniştilor liberali fără angajaţi şi de dezvoltare a serviciilor multidisciplinare care presupune cooperare între diferite profesii.
   În Germania a existat o convergenţă semnificativa între sistemul de educaţie asigurată de stat şi profesii care continuă să caracterizeze evoluţia profesiilor liberale. Aceasta se datorează faptului că pentru foarte mulţi ani, Germania a adoptat metode şi forme instituţionale de înaltă educaţie care au servit ca exemplu pentru toată Europa. Sistemul german reprezintă o sinteză între diferite aspecte.
  În primul rând, rolul statului de controlor al educaţiei ( în privinţa admiterii, verificarea şi testarea practicii solicitate pentru a profesa, acordarea de fonduri financiare ) a fost consolidat şi confirmat. În al doilea rând, s – a înregistrat  o creştere a autonomiei universitare în privinţa programei didactice şi conţinutului cursurilor predate. În al treilea rând, în afara structurii universitare tradiţionale s – au dezvoltat instutele de înaltă specializare dedicate unei largi arii de cercetare, care coabitează cu cele conduse de universităţi. Această situaţie a determinat creşterea domeniilor de cercetare ştiinţifică care au atras resurse publice şi private.
   Evoluţuia convergentă între sistemul de control exercitat de stat, sistemul educaţional public şi sistemele de cercetare publice şi private au facilitat situaţia în care calificările şi licenţa de practică coincid. Prin urmare, emergenţa modelului statal uniform care a reglementat profesiile intelectuale se realizează prin :
-    un examen de stat solicitat pentru selecţia şi accesul la profesii ;
-    atribuirea unui statut de organism public pentru asociaţiile profesionale responsabile cu definirea normelor obligatorii pentru exercitarea activităţii profesionale ;
În fapt, deşi profesiile au dobândit domenii semnificative de autoreglementare, totuşi reglementarea legală rămâne foarte importantă. O astfel de reglementare, proprie mai multor domenii profesionale priveşte atât reglementarea profesiei şi protecţia expertizei particulare în cadrul unei arii specifice de competenţă cât şi definirea normelor de bază pentru practica profesională. Intervenţia Statului realizată prin reglementarea admiterii în profesie  şi definirea organismelor de cunoaştere, a condus în mod substanţial, o practică exclusivă a profesiilor reglementate şi a restricţionat numărul de noi candidaţi. La rândul lor, organizaţiile profesionale au intervenit  prin modalităţi de autoguvernare pentru definirea standardelor tehnice principale şi codurile deontologice de practică profesională.
   Sistemul german de profesii reglementate este în plus configurat într–o manieră care poate fi legată de structura statală. O reglementare naţională a sectorului guvernează organele de conducere profesionale ale avocaţilor, notarilor publici, contabililor, auditorilor şi avocaţilor specializaţi în proprietate intelectuala, în timp ce reglementarea profesiilor tehnice şi medicale cad sub responsabilitatea fomelor administrative de organizare a teritoriului ( landuri ). În măsura în care organizaţia profesiilor medicale este interesată ( medici, dentişti, medici veterninari, farmacişti, psihologi şi psihoterapeuţi ), landurile au adoptat o singură lege.
  În ultimele decade, s – a întregistrat o redistribuire în desfăşurare a activităţilor de supraveghere şi control între stat şi ascoiaţiile profesionale care  a condus la o restructurare a modului în care statul exercită controlul de reglementare pe baze unei relaţii de parteneriat contractual între stat şi profesii.

    ITALIA

 Legea din anul 1874 a constituit un important moment de dezvoltare întrucât a servit ca punct de referinţă pentru toate legile ulterioare care au guvernat constituirea diverselor asociaţii profesionale. Acesta a determinat crearea unei incompatibilităţi între profesiile de avocat şi cea de procuror ( în acea vreme inca separate, dar ulterior treptat unificate ) şi alte profesii ; a definit asociaţiile profesionale şi a stabilit că Consiliul unei societăţi de avocaţi trebuie să fie ales de către membrii la nivel de subdistrict intrând în jurisdicţia teritorială a instanţei de judecată locală. Mai mult, legea a prevăzut existenţa unei diplome obligatorii, examenul de barou, înscrierea  obligatorie într – un Barou, perioada de practică a profesiei juridice, drepturi şi îndatoriri pentru membrii şi maniera în care măsura disciplinară poate fi introdusă.
   Spre deosebire de tradiţia franceză, nu a existat o prevedere aplicabilă Consiliului Naţional sau pentru controlul direct din partea Ministerului sau Guvernului în privinţa Baroului. Cu toate acestea, era posibil pentru avocaţi să declare apel împotriva deciziei unui Consiliu districtual la Curtea de Casaţie. În legea din 1874, Baroul apare ca un corp profesional, reglementat de lege publică. Mai mult, un avocat avea obligaţia să devină membru al Baroului pentru a putea practica profesia, iar statul delega responsabilitatea acestui corp pentru reglementarea profesiei şi stabilirea condiţiilor de admitere, taxele, codul de conduită aplicabil, reglementările disciplinare şi sancţiunile.
  În perioada fascistă, Legea nr. 163/1934 a unificat toate corpurile şi societăţile profesionale într – un singur organism – Corporaţia Profesiilor şi Artelor, fiind supuse astfel unui control strict din partea Guvernului înfiinţându – se, în acest sens, o singură Comisie Centrală în cadrul Ministerului Justiţiei.
   După perioada fascistă, guvernele provizorii au eliminat sistemul bazat pe corporaţie şi au restaurat  asociaţiile profesionale şi sistemul organelor de conducere, precum şi registrele, ceea ce a produs modificări neînsemnate (Decretul Lege nr. 382 şi 159 din 1944 şi Decretul lege nr. 702/1945).


   O a doua modificare introdusă în anul 1948 a fost separarea reprezentării tehnice şi instituţionale, produsă între asociaţii şi reprezentarea  sindicală a profesioniştilor, care erau exercitate de uniunile libere create după căderea regimului fasist. Principiul separării inspirat din cel al libertăţii de asociere şi al libertăţii de a forma sindicate era prevăzut de art. 18 şi 39 din Constiuţie, dar greu aplicabil în practică.
  De fapt, urmare introducerii Constituţiei Republicane  numeroase asociaţii are ofereau o formă de reprezentare unională au fost înfiinţate şi la care profesioniştii puteau să se afilieze în mod gratuit. Acestea includeau de exemplu, uniunile medicilor şi Federaţia sindicatelor avocaţilor din Italia constituită în 1964 care, printre altele, a creat Casa privind Bunăstarea Socială Profesională şi Fondurile de Pensii pentru avocaţi.
  Din punct de vedere al reglementării, până în anii 1990 şi apariţia directivelor europene, nu s – au produs modificări în sistemul asociaţiilor profesionale. Acestea au crescut ca număr datorită presiunii exercitată asupra Guvernului de alte categorii profesionale noi care au insistat pentru crearea propriilor comisii şi registre şi noi corpuri profesionale. Dacă în 1948 erau 10 asociaţii profesionale recunoscute, la începutul anilor 1990 s – a ajuns la 30. Ulterior, numărul lor a scăzut datorită faptului că unele au fuzionat iar altele au părăsit sistemul.
  Începând cu anii 1980, sistemul economic a început să evolueze în multe moduri şi s–a semnalat o creştere semnificativă în activităţile de servicii, mai ales a celor denumite “avansate « , care includeau noile servicii specializate pentru afaceri şi pentru persoane fizice şi familii. Semnificativa creştere a acestor domenii a cunoscut o dezvoltare rapidă a noilor profesii şi a rolului noilor profesionişti. Doar o parte dintre acestea erau reglementate în asociaţii tradiţionale aşa cum s - a întamplat, de exemplu, în cazul profesiilor medicale şi cele de asistenţă medicală. Pe o scară largă, noile profesii s-au dezvoltat ca şi categorii profesionale existente fără nici un fel de asociere. Această puternică creştere şi dificultăţile legate de existenţa unei forme de recunoaştere din partea Parlamentului a lăsat rapid loc proliferării noilor asociaţii profesionale care ofereau înregistrare voluntară.
    Aşa cum s – a întamplat şi în alte state europene, aceste entităţi s-au axat pe crearea unei noi identităţi profesonale şi pe consolidarea socială a profesiilor prin noi sisteme care furnizau certificare a calităţii serviciilor pentru clienţi într – o piaţă bazată logic pe adoptarea codurilor de calitate şi certificarea lor de companii specializate.
    În Italia, solicitarea din partea noilor profesii pentru o mai mare recunoaştere socială a părut să se combine cu tendinţa instituţiilor europene care considerau profesiile intelectuale în noul context internaţional ca firme capabile să producă servicii şi în calitate de  întreprinderi să fie supuse regulilor pieţei.
   Pe cale de consecinţă, alegerea Comunităţii Europene de a cosnidera profesiile ca şi companii de servicii a implicat solicitarea liberalizării sistemului de reglementare şi în particular a asociaţiilor profesionale. O reformă a fost efectuată pentru sistemul italian de asociaţii profesionale, protecţia activităţilor şi fixarea taxelor minime, formând o parte esenţială a puterii asociaţiilor în Italia , asociaţii care au fost ţinute pentru crearea unor pachete de întreprinderi profesionale protejate împortiva concurenţei.
  Această situaţie a determinat o lungă şi aprinsă dezbatere între cei care erau pro şi contra liberalizării profesiilor, ceea ce a condus la numeroase scenarii pentru reformă. Singurele schimbări introduse sunt mai degrabă modificări limitate prevăzute în Decretul Bersani din 2006 care stabilea o liberalizare parţială a anumitor servicii farmaceutice şi abolirea taxelor minimale. După îndelungi perioade de dezbateri, viitoarele ipoteze de reformă propuse de guvernul Berlusconi s- au concretizat în lista de măsuri urgente agreate cu autorităţile europene în vederea abordării crizei financiare din Italia. Pană în prezent, acestea reprezintă una din cele mai nesigure elemente ale manevrei financiare.
    În Italia sistemul asociaţiilor profesionale, care furniza o formă de guvernanţă autonomă a profesiilor cu puteri delegate de stat şi într-o manieră de deplină autonomie, a funcţionat foarte bine cel puţin pentru un secol, folosind ca model legea care a creat Societatea Italiană pentru Avocaţi în anul 1874. Asociaţiile au reprezentat o formă aproape perfectă de aplicare a idealului “gentleman şi profesionist”, cu scopul de a atinge un echilibru între onoare şi profit, dar determinand un echilibru şi între reprezentarea corporatistă a intereselor şi reglementarea sectorului.
    Creşterea numerică impetuoasă a profesiilor tradiţionale şi noi în ultimii 30 de ani a schimbat în mod drastic scenariul. S–a produs o diferenţiere considerabilă în organizarea întreprinderilor şi muncă, care  transformă profund modelul ideal cu privire la ideea de gentleman şi operator profesional.
  În unele domenii, dominarea pe scară largă a organizaţiilor publice şi private  ( de exemplu autorităţile de sănătate locale şi serviciul de asitenţă socială şi spitale în cadrul sectorului de îngrijiri de sănătate ) a impus o angajare regulată ca formă de bază a contractului de muncă şi pe cale de consecinţă, sistemul profesional al medicilor sau asistenţilor medicali s – a adaptat sistemului de negociere colectivă menţinand în acelaşi timp un nivel foarte înalt de specificitate.

   În alte sectoare, evoluţia muncii şi întreprinderilor individuale în sectorul afacerilor profesionale mici, precum cele desfăşurate de firme de avocatură, consultanţi economici şi designeri au continuat să adere la arhietipul practicantului profesional, care este de deplin autonom şi înconjurat de alţi profesionişti şi care furnizează suport tehnic şi integrare. Consecinţele care derivă din această situaţie cuprinde relevanţa cooperării, diverse modele de relaţii de afaceri şi colaborare profesională şi importanţa contractelor de muncă în firmele mici ale operatorilor profesionali.
     În alte domenii ( precum este cazul noilor profesii şi micile firme de arhitectură ) a avut loc o fragmentare a activităţilor cu o divizare a rolurilor şi relaţiilor de muncă.
    În ultima decadă au fost numeroase discuţii privitoare la reforma sociaţiilor profesionale şi organizaţiilor, liberalizarea şi recunoaşterea noilor profesii avand în vedere evoluţia rapidă  a acestui sector. Pană la acest moment, capacitatea de a introduce forme de armonizare şi sinteze nu a crescut, nici nu a existat o acţiune eficientă care să conducă spre reformă şi o posibilă recunoaştere a sistemului, aşa cum de altfel s – a întâmplat în alte state europene.
    Singura noutate este legată de consolidarea progresivă a asociaţiilor precum Confederaţia Profesiilor Liberale din Italia pentru profesiile tradiţionale şi  Coordonatorul Asociaţiilor Profesionale Liberale ( COLAP ) pentru noile profesii, care poate fi un pas decisiv spre o formă de armonizare şi unificare şi o adecvată reformă a asistemului.
    
 MAREA BRITANIE

   Spre deosebire de cele trei ţări, în cazul cărora încă de la început, pe baza referinţelor oferite de sitemul universitar, statul însuşi a fost întotdeauna principalul reglementator al profesiilor, în Anglia dezvoltarea acestui sector s–a realizat în afara sistemului universitar, urmând în paralel atât drumul formării vocaţionale cât şi pe cel al uceniciei stabilit şi controlat de către corporaţii însele, în concordonanţă cu un model autonom de autoreglementare ( Malatesta ). În secolul XIX, reforma sistemului universitar concretizată în fondarea univeristăţilor provinciale pe lângă cele de tradiţie ( Oxford şi Cambridge ), a introdus în mod progresiv şcolarizarea în domeniul ştiinţelor şi cursuri de pregătire profesională pentru a extinde oferta iniţială pentru arte şi materiile umaniste în general. Universităţile au început astfel să ofere diplome în chimie, arhitectură, medicină veterinară şi chirurgie dentară. Procesul de academizare a educaţiei vocaţionale în paralel cu o creştere a contribuţiei statului pentru fondarea de universităţi a fost un proces îndelungat ( principala şcoala medicală britanică nu a intrat în cadrul universităţilor decât la începutul secolului XX ) şi nu a fost niciodată pe deplin complet ( este cazul profesiilor juridice ).
   În pofida tendinţei Uniunii Europene de a promova o mai mare armonizare, rădăcinile istorice influenţează încă actualul sistem al profesiilor în Marea Britanie.
    De altfel, modelul britanic a fost definit ca « liberalist şi pluralistic «. Totodată, nu există o definiţie legală a ceea ce însemană profesie, fapt ce a permis apariţia a numeroase variante de definire pentru un număr mare de profesii. În plus, există o varietate largă de criterii atât pentru formare cât şi pentru procesul de admitere ( nu există nici o universitate bazată pe monopolul asupra profesiilor, în absenţa unei obligaţii de a dobândi o calificare particulară, cu excepţia unei profesii medicale ).Criteriile de reglementare sunt foarte articulate. Doar câteva profesii precum cele practicate de medici şi avocaţi sunt recunoscute direct de către stat în concordanţă cu o lege specială în timp ce criteriile de autoreglementare sunt aplicate pentru cele mai multe. În final, asociaţiile profesionale sunt de drept privat.
    Acordul General de Comerţ în Servicii ( GATS ), Directiva Bolkestein şi orientarea mercantilă impusă de guvernul Thatcher au introdus importante forme de liberalizare în serviciile profesionale din Marea Britanie ( abolirea taxelor minime şi interdicţia publicităţii ). Cea mai interesantă perspectivă de schimbare pentru profesiile din Marea Britanie sau cel puţin pentru o parte din ele se pare că derivă din evoluţiile petrecute în formele de practică profesională şi din apariţia companiilor de servicii. Într- o manieră asemănătoare cu modelul american , juridicul şi serviciile de contabilitate au avut tendinţa să îşi asume forma de companii mari şi au modelat configuraţia lor asupra structurii şi asupra culturii întreprinderilor moderne cu departamente  distincte de muncă, profit bazat pe etică, finalul independenţei profesioniştilor şi o identificare cu clientul în loc de binele comun.

  Concluzii

    Principala concluzie a studiului este că, în pofida procesului de liberalizare şi reglementare promovat de Uniunea Europeană, fiecare stat urmează drumul său în direcţia reformei şi modernizării în cadrul profesiilor tradiţionale. Se poate afirma că în toate cele patru state supuse analizei, evenimentele naţionale au jucat o influenţă mult mai mare decât se aştepta şi reprezintă o forţă puternică de reacţie cu privire la omogenizarea tendinţelor generate de transformarea globală. În ciuda formelor comune de rezistenţă şi formelor de liberalizare, se poate observa un fenomen de armonizare şi convergenţă  a cazurilor naţionale.
   Primul din această categorie este legat de creşterea numărului de profesii intelectuale, fie că sunt sau nu reglementate de un corp profesional sau asociaţie. De asemenea, se manifestă o puternică expansiune a profesiilor intelectuale legate de noile tehnologii din domeniul IT şi celor asimilate petrecerii timpului liber ( fitness, servicii de îngrijire corporala ).
    În final, în toate cele patru state se poate observa dezvoltarea organizaţiilor care reprezintă interesele profesioniştilor şi o cerere pentru intervenţia de reglementare care să asigure recunoaşterea şi protecţia activităţii fiecărui profesionist individual ( solicitare pentru registrele profesionale, certificarea solicitată pentru admitere, protecţia clienţilor ).
  Există pe de o parte un contrast între cazurile de liberalizare şi exemplele de protecţie ale profesiilor tradiţionale reglementate de asociaţii şi puternica presiune în relaţia cu solicitările publice naţionale pentru recunoaşterea a oricărei activităţi profesionale introdusă recent sau care este în aşteptare.
   Atat la nivel naţional cat şi pe plan mondial, există o serie de lupte pentru recunoaştere, acestea având ca miză legitimizarea problemelor reprezentand profesiile liberale. Nici una din cele patru ţări analizate nu indică, în mod clar, care ar putea fi  viitorul scenariu şi ceea ce vedem este un câmp de experimenatre şi o vastă matrice de iniţiative.
    
 
Comisarul European MICHELE BARNIER
09-07-2013

Comisarul European MICHELE BARNIER salută  dialogul acord
asupra modernizării Directivei privind
Recunoaşterea Reciprocă a Calificărilor Profesionale

     Felicit Parlamentul European şi Consiliul European pentru că am ajuns astăzi la un consens asupra uneia din priorităţile Acordului pentru Piaţa Unică.
    Modernizarea Directivei privind Recunoaşterea Reciprocă a Calificărilor Profesionale este o msăură importantă în cadrul strategiei care vizează relansarea economiei europene. Prin crearea unui sistem mai eficient de recunoaştere a calificărilor profesionale, modernizarea va contribui la acoperirea penuriei de locuri de muncă în Europa şi va veni în ajutorul celor care vizează noi joburi de înaltă calificare şi aici se au în vedere în special tinerii.
    În Directiva revizuită sunt două mari schimbări care vor încuraja şi simplifica mobilitatea profesioniştilor astfel :
a)    Cardul Profesional European, un certificat electronic care va îmbunătăţi semnificativ procedurile de recunoaştere a calificărilor. În cazul mobilităţii temporare, Cardul va înlocui procedurile de declaraţie existente şi va permite profesioniştilor să furnizeze serviciile fără îndeplinirea altor formalităţi privitoare la calificările lor. În cazul stabilirii  în altă ţară în baza Cardului Profesional, reducerea termenelor şi principiul tacitei recunoaşteri va oferi profesioniştilor asigurarea că le vor fi recunoscute calificările într – un interval de timp rezonabil. Cardul Profesional va fi introdus pentru profesiile care vor să – l folosească.
b)    Introducerea unor noi posibilităţi pentru recunoaşterea automată folosind cadrul comun de formare şi testele.
   Totodată, Directiva include o actualizare a condiţiilor de formare,
incluzând mai multă transparenţă asupra dezvoltării profesionale continue în cazul profesiilor pentru care există sistemul de recunoaştere automată
( medici, dentişti, farmacişti, moaşe, asistenţi medicali, medici veterinari şi arhitecţi ).

    Pentru ca mobilitatea să fie mai facilă şi mai rapidă, Directiva va întări
garanţiile privind sănătatea şi siguranţa consumatorilor şi pacienţilor. Textul prevede crearea unui mecanism de alertă şi clarifică normele privitoare la abilităţile lingvistice ale profesioniştilor.
    Negocierile desfăşurate în cadrul Parlamentului şi Consiliului European
au condus la rezultate bune. Sunt încrezător că cele două instituţii europene vor confirma aceste lucruri foarte curând. Aş dori să mulţumesc în mod deosebit tuturor celor care au contribuit la acest succes şi, în mod special, Raportorului Bernadette Vergnaud, precum şi preşedinţiei cipriote, daneze şi irlandeze  pentru dorinţa de a ajunge la o primă lectură şi pentru spiritul lor de compromis. Doresc, de asemenea, să mulţumesc tuturor părţilor interesate pentru implicarea în consultări şi grupurile pilot întrucât ne – au ajutat prin soluţiile inovative şi eficiente pe care le – au avansat.
    Salut faptul că deja, înainte de acordul final între instituţii, două profesii
foarte mobile – asistenţii medicali şi inginerii şi – au arătat deja un interes clar în a fi primele profesii care vor folosi Cardul Profesional European.
   Directiva privind Recunoaşterea Reciprocă a Calificărilor Profesionale
este esenţială pentru profesionişti în vederea începerii unei noi afaceri sau pentru găsirea unui loc de muncă în alt stat membru care presupune o calificare specifică pentru o activitate profesională anume. Modernizarea a fost una din cele 12 pârghii care asigură creşterea stabilităţii în Actul pentru Piaţa Unică.
   Elementele principale  ale Directivei modernizate se referă la:
1)    Introducerea unui Card Profesional European va oferi profesioniştilor interesaţi posibilitatea să beneficieze de o recunoaştere mai rapidă şi mai uşoară a calificărilor lor. Cardul ar trebui să faciliteze mobilitatea temporară.  El va fi valabil în funcţie de nevoile exprimate de  profesii. Acesta este asociat unei proceduri optimizate de recunoaştere efectuată în cadrul Sistemului de Informare al Pieţei Interne ( IMI ) existente şi va lua forma unui certificat electronic care permite profesioniştilor să furnizeze servicii sau să se stabliească în alt stat mebru.
2)    Un acces mai bun la informaţie şi la serviciile de e – guvernanţă. Statele membre vor face disponibile toate informaţiile legate de recunoaşterea calificărilor ( lista autorităţilor competente şi documente solicitate ) prin intermediul Punctelor de Contact Unic, care au fost create prin Directiva Servicii şi care operează deja. Profesioniştii vor avea, de asemenea, posibilitatea să completeze procedurile de recunoaştere on-line.  În plus, punctele naţionale de contact existente vor deveni centre de asistenţă, responsabile pentru furnizarea de consultanţă şi asistenţă în cazurile individuale.
3)    Modernizarea cerinţelor minime armonizate de formare. Directiva revizuită introduce anumite schimbări în definirea cerinţelor minime de formare pentru profesiile care beneficiază de recunoaştere automată ( medici, moaşe, asistenţi medicali, dentişti, farmacişti, medici veterniari şi arhitecţi ). Modificările sunt legate de nivelul de acces în profesie  ( pentru moaşe şi asistenţi medicali ), durata minimă a formării ( pentru medici, dentişti, medici veterinari, arhitecţi ) şi / sau lista de cunoştinţe şi abilităţi ( pentru moaşe, asistenţi medicali, dentişti, asistenţi medicali, arhitecţi ) sau lista de activităţi ( pentru farmacişti ).
4)    Va fi înfiinţat un mecanism de alertă. Directiva revizuită introduce o obligaţie pentru autorităţile comeptente ale unui stat membru să informeze autorităţile comepetente din alte state membre în privinţa unui profesionist care a fost interzis, chiar şi temporar în exercitarea activităţii sale profesionale sau care a făcut uz de documente falsificate. Acest schimb de informaţii se va baza pe folosirea Sistemului Informaţional al Pieţei Interne - IMI, Această obligaţie se aplică profesioniştilor care desfăşoară activităţi legate de siguranţa pacientului  sau de educaţia minorilor ( unde profesia este reglementată ).
5)    Principiile comune de formare. Directiva modernizată introduce posibilitatea înfiinţării unor cadre şi teste comune de formare, care au ca scop introducerea unui nou sistem pentru recunoaşterea automată. Un nou cadru comun de recunoaştere ar trebui să fie bazat pe un set comun de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe necesar pentru exercitarea profesiei. Calificările obţinute în baza unor asemenea cadre comune de formare ar trebui în mod automat să fie recunoscute în alte state membre participante. Statele membre pot fi exceptate de la aplicarea cadrelor comune de formare sau de la teste în baza unor condiiţii specifice.
6)    Exerciţiul reciproc de evaluare asupra profesiilor reglementate.
     Un nou mecanism este introdus în Directivă pentru a asigura o mai mare transparenţă şi justificare a profesiilor reglementate. Statele membre vor trebui să furnizeze o listă a propriilor profesii reglementate şi a activităţilor rezervate lor şi să justifice nevoia pentru reglementare.  
    Acest lucru ar trebui să fie urmat de un exerciţiu de evaluare reciprocă facilitat de Comisia Europeană.
7)    Normele privind accesul parţial la o profesie reglementată. Principiul accesului parţial – accesul la anumite activităţi ale unei profesii este inclus în noua Directivă. Beneficiarii acestei prevederi pot fi profesioniştii care se angajează într – o activitate economică reală în statul membru în care doresc să se mute şi care nu există în sine în statul lor de origine. În schimb, activitatea economică poate fi efectuată numai ca parte a unei profesii  care regrupează o serie întreagă de activităţi. De exemplu, un inginer hidraulic care călătoreşte într – un stat membru în care activităţile profesionale pe care le desfăşoară sunt realizate de ingineri calificaţi să lucreze în construirea de drumuri, canale şi porturi, ar putea să obţină acces parţial la profesie în acea ţară. În acest caz, ar trebui doar să fie autoriuzaţi să desfăşoare activităţi în domeniul hidraulicii. Statele membre ar putea să refuze accesul parţial dacă este justificat de motive  predominant de interes general.
8)    Extinderea domeniului de aplicare al Directivei la profesioniştii care nu sunt pe deplin calificaţi. Profesioniştii care deţin o diplomă, dar mai au de completat un stagiu profesional ( solicitat de legile existente în unele state membre, de exemplu în cazul avocaţilor sau profesorilor ) înainte de a obţine acces deplin la o profesie, vor putea să beneficieze de prevederile Directivei dacă vor efectua stagiilor lor în străinătate. Statul membru de origine al unor asemenea stagiari ar trebui să ofere un cadru de recunoaştere mai clar al stagiilor. În această perspectivă, ea poate limita durata unei părţi a stagiului profesional care poate fi efectuat în străinătate. Statele membre vor trebui să publice linii directoare asupra organizării şi recunoaşterii stagiului profesional realizat în străinătate.
9)    Clarificarea domeniului de aplicare al Directivei pentru notari. Textul clarifică faptul că Directiva nu trebuie să se aplice notarilor numiţi printr - un act oficial al guvernului.
10)    Norme privind abilităţile lingvistice. Directiva revizuită clarifică faptul că verificarea cunoştinţelor lingvistice ale unui profesionist ar trebui să aibă loc doar după ce statul membru a recunoscut calificarea. În cazul profesiilor cu implicaţii pentru siguranţa pacientului, autorităţile competente pot efectua controale lingvistice proporţionale după recunoaşterea unei calificări. În alte cazuri, controlul lingvistic poate interveni doar dacă autoritatea competentă are îndoieli serioase şi concrete în privinţa cunoştinţelor de limbă ale profesionistului. În orice caz, controlul lingvistic ar trebui să fie limitat la cunoaşterea unei singure limbi a statului membru gazdă.

 
Codul de contuita - Directiva 2005/36/CE
30-06-2010

Codul de conduita aprobat de grupul de coordonatori pentru directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificarilor profesionale.

 Practici administrative nationale care intra sub incidenta directivei 2005/36/CE

Descarca Codul de conduita

 
GHIDUL UTILIZATORULUI - Directiva 2005/36/CE
19-04-2010

Tot ce trebuie să știți cu privire la recunoașterea calificărilor profesionale.

66 DE ÎNTREBĂRI

66 DE RĂSPUNSURI

Descarca GHIDUL UTILIZATORULUI

 
CONSILIUL NAŢIONAL AL ORDINULUI GEODEZILOR DIN ROMÂNIA
19-04-2010

Întrunit în şedinţă ordinară la Sibiu, în data de 26 martie 2010, în consens cu preşedinţii filialelor teritoriale ale Ordinului, în calitate de invitaţi, a luat următoarea

HOTARARE:

  • Se aprobă proiectul Ordonanţei de urgenţă privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez, rezultat în urma negocierilor reprezentanţilor Colegiului director cu ANCPI, proiect ce urmează a fi înaintat Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Guvernului.
  • Se aprobă Raportul Comisiei de cenzori privind gestiunea financiară a Ordinului în anul 2009.
  • Se aprobădescărcarea de buget pe anul 2009 a Ordinului, pe baza raportului comisiei de cenzori şi a bilanţului contabil pentru anul 2009, anexate.
  • Consiliul naţional împuterniceşte pe d-nul prof. dr. ing. Johan Neuner, Preşedintele Ordinului Geodezilor din România, să semneze documentele administrative şi financiar-bancare necesare bunei funcţionări a Ordinului şi filialelor teritoriale.
  • Consiliul naţional aprobă continuarea activităţii de colaborare cu Societatea de avocaţi, în baza contractului încheiat, pentru urgentarea adoptării actului normativ de organizare a profesiei de geodez.
  • Ordinul şi filialele teritoriale vor asigura buna gestionare a patrimoniului, conform normelor legale în vigoare, şi funcţionarea administrativă cu cheltuieli minime, până la adoptarea noilor reglementări.
  • Prezentul comunicat a fost semnat de membri Consiliului naţional şi preşedinţii filialelor teritoriale, conform tabelului anexat.

Preşedintele Ordinului Geodezilor din România

Prof. dr. ing. Johan Neuner

 
Cine suntem ?
11-07-2007

Ordinul Geodezilor din RomâniaOrdinul Geodezilor din România este înfiinţat şi funcţionează în conformitate cu Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez nr. 16/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2007. Ordinul Geodezilor din România este organizaţie profesională, nonprofit, cu personalitate juridică de drept privat, apolitică, de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii, autonomă şi independentă.

Ordinul are are rolul de a reprezenta şi ocroti, la nivel naţional şi internaţional, interesele profesiei de geodez.

Forurile de conducere ale Ordinului sunt: Conferinţa naţională, Consiliul naţional, Colegiul director şi Preşedintele Ordinului.

Ordinul are sediul central în municipiul Bucureşti şi este organizat cu filiale în teritoriu.

Activitatea Ordinului se finanţează din taxe de înscriere, cotizaţii anuale ale membrilor, fonduri rezultate din manifestări ştiinţifice, economice şi drepturi editoriale specifice pe care le desfăşoară, precum şi din donaţii legale, sponsorizări sau alte surse, în condiţiile legii.

Ordinul este singura asociaţie profesională care acordă geodezilor dreptul de semnătură şi gestionează Registrul Naţional al Geodezilor.

Geodezul dobândeşte drept de semnătură dacă îndeplineşte condiţiile de onorabilitate şi de stagiu profesional. Dobândirea dreptului de semnătură atrage obligatoriu înscrierea geodezului în Registrul Naţional al Geodezilor, care se publică anual în Monitorul Oficial al României.

Dreptul de semnătură implică asumarea de către geodezul care îl exercită a întregii responsabilităţi profesionale faţă de beneficiar şi de autorităţile publice cu privire la realizarea proiectelor şi lucrărilor de specialitate, cu respectarea legislaţiei în domeniu.

Activitatea geodezului reprezintă un serviciu de interes public cu implicaţii tehnice, economice, sociale, juridice şi are statutul unei funcţii autonome exercitate în cadrul unei profesii liberale. În exerciţiul profesiei sale liberale, geodezul realizează în nume propriu şi sub răspundere personală, lucrări publice sau private precum şi documentaţiile corespunzătoare specializării sale, care nu pot fi recunoscute legal decât dacă sunt realizate de un geodez cu drept de semnătură.

Practica geodeziei este o activitate complexă şi de furnizare de servicii, prin care se realizează proiecte, studii, teme şi programe de cercetare, documentaţii, lucrări tehnice şi alte asemenea activităţi, care presupune o pregătire universitară. În practica profesiei sale, geodezul cu drept de semnătură are nevoie de profunde cunoştinţe de specialitate din domeniul geodeziei, completate cu cunoştinţe de drept civil şi administartiv, de urbanism şi amenajarea teritoriului, de noţiuni de evaluare a bunurilor imobile, de noţiuni de management si alte cunoştinţe din domeniul ingineriei civile. Aceste cunoştinţe teoretice şi practice geodezul le dobândeste prin programe de studii universitare de lungă sau scurtă durată.

 
Mai departe...